Conecteaza-te cu noi

Societate

Discuții pentru introducerea cursei Munchen – Constanța de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu

Published

on

Conducerea Aeroportului Internațional “Mihail Kogălniceanu” Constanța informează, printr-un comunicat remis redacției, că o delegație condusă de directorul general Bogdan – Ionuț Artagea a participat în perioada 4 – 7 iunie 2019 la  evenimentul aviatic “Connect Route Development Forum”, care a avut loc la Cagliari – Sardinia (Italia).

“Forumul reprezintă o importantă întâlnire a operatorilor aerieni și a aeroporturilor din Europa, iar la acestă ediție au fost prezenți peste 600 de factori de decizie în domeniul aviației, inclusiv 65 de companii aeriene și 250 de aeroporturi. Participarea la acest eveniment a fost importantă, atât din punct de vedere al informării referitor la obiectivele, prioritățile și schimbările ce se anunță în domeniul aviației, inclusiv noile tehnologii apărute, cât, mai ales, în ceea ce privește discuțiile cu operatorii aerieni și reprezentanții aeroporturilor din Europa, în scopul stabilirii de noi conexiuni”, se arată în documentul de presă.

În cadrul întâlnirilor prestabilite cu operatorii aerieni, delegația Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța din care au mai făcut parte director economic Horia – Mihail Acatrinei, precum și Laurențiu Oprescu și Enache Nancu a dus discuțiile la o “finalitate relevantă pentru deschiderea / redeschiderea unor rute în perioada 2019 – 2020”.

“Menționăm întâlnirile cu reprezentanții Aeroportului Bergamo – în care  s-a discutat referitor la reintroducerea cursei Milano – Constanţa, având în vedere cererile pasagerilor pentru acestă destinație și cu reprezentanții Aeroportului Memmingen, un subiect de mare interes reprezentându-l cursa Munchen – Constanța. Discuții avansate s-au purtat cu două companii aeriene importante care și-au manifestat interesul pentru deschiderea de noi rute în anul 2020. De asemenea, în cadrul întâlnirilor au fost prezentate demersurile întreprinse pentru dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța”, se mai arată în documentul de presă.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions