Conecteaza-te cu noi

Actual

DNA cere arestarea lui Elan Schwartzenberg complicele lui Mazăre. Panama Papers?

Published

on

Este vorba de dosarul campusului ,, Henri Coandă” în care sunt judecaţi Radu Mazăre, fratele său Alexandru şi Avraham Morgenstern. Iată comunicatul DNA:

,,Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, iar la data de 20 mai 2016, procurorii anticorupţie au înaintat Tribunalului Bucureşti referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă pentru o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului, a inculpatului
SCHWARTZENBERG EMILIAN, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la dare de mită

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2011, inculpatul Schwartzenberg Emilian l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al unei firme, să îi dea lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta din urmă să facă demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu cât şi în afara (contrare) lor, astfel încât să faciliteze câştigarea, de către firma respectivă, în condiţii avantajoase, a unei licitaţii având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a unei societăţi offshore (societate al cărei beneficiar real era) şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Mazăre Radu Ştefan şi Morgenstern Avraham, fiind prieten cu amândoi.

Advertisement

Societatea off shore este o societate înmatriculată în Insulele Virgine Britanice care avea deschise conturi în Liechtenstein.

Toate operaţiunile de transfer bancar erau ordonate de Schwartzenberg Emilian, în calitate de beneficiar real şi puse în executare de o altă persoană.

În cauză este necesară luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Schwartzenberg Emilian având în vedere că, pe de o parte, din probele cauzei rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa şi, pe de altă parte, că inculpatul s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.

Prezentul dosar este disjuns din cauza în care fostul primar al municipiului Constanţa MAZĂRE RADU ŞTEFAN a fost trimis în judecată alături de alte două persoane (mediatizat la data de 01 aprilie 2016 ).

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions