Connect with us

Actual

(document) ESTE OFICIAL! ORAȘUL CONSTANȚA INTRĂ ÎN CARANTINĂ

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Este oficial! Autoritățile au stabilit ca, începând de vineri seara, de la ora 20.00, orașul Constanța să intre în carantină. Decizia vine în urma discuțiilor la nivel de Comitet Județean pentru Situații de Urgență Constanța și după ce Institutul Național de Sănătate Publică a avizat la propunerea DSP Constanța.

Măsura intră în vigoare din 20 noiembrie, de la ora 20:

“Se instituie măsura de carantină zonală, începând cu data de 20.11.2020, ora 20.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru municipiul Constanța, judeţul Constanța”, se arată în document.

Silviu Coșa, prefectul județului Constanța, transmite că locuitorii din municipiu vor putea circula doar în baza unei declarații.

Iată și restricțiile

Download (PDF, 101KB)

 

Prefectura Constanța precizează următoarele:

Astăzi, 19 noiembrie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 74 a CJSU Constanța. Aceasta prevede propunerea instituirii măsurii de carantină zonală a municipiului Constanța, începând cu data de 20 noiembrie a.c., ora 20:00.

 Carantinarea municipiului Constanța a fost propusă și votată în CJSU, în urma unei analize de risc realizate de DSP Constanța, analiză avizată pozitiv și de Institutul Național de Sănătate Publică în data de 18 noiembrie a.c.

 

Măsura va fi luată ca urmare a depășirii ratei de incidență cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori. În acest moment, indicele, în reședința de județ a ajuns la 9.11/1.000 locuitori. Mai precis, din populația totală de 313.088 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 2.852 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

 

NOTĂ: măsura se instituie prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, în baza hotărârii CJSU.

 

În propunerea formulată și votată de CJSU Constanța se arată că este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene și comunale.

 

De asemenea, circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere (modelul se regăsește la finalul comunicatului), legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

 

Totodată, în arealul carantinat se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona:

  1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zona carantinată şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
  2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieşirea persoanelor din locuinţă este permisă doar pe bază de declaraţie pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz.
  3. În intervalul orar 05.00-23.00, în interiorul zonei carantinate, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
  4. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  5. b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
  6. c) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  7. d) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
  8. e) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  9. f) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
  10. g) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  11. h) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;
  12. i) participare la programe sau proceduri în unități sanitare și de tratament, inclusiv tratament de recuperare, medicină fizică și balneologie;
  13. j) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
  14. k) alte motive justificative precum: deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
  15. l) deplasarea pentru participarea la slujbele religioase;
  16. m) deplasarea către instituţiile publice şi financiare.
  17. În intervalul orar 23.00-5.00, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei cu următoarele excepții:
  18. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  19. b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  20. c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  21. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
  22. În/din zona carantinată este permisă intrarea / ieşirea pentru:
  23. a) transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionarea populaţiei;
  24. b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitare, veterinare, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, a asistenţei şi protecţiei sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentaţiei publice, comunicaţiilor şi transporturilor;
  25. c) persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
  26. d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  27. e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea / însoţirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei / unui rude / afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
  28. f) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
  29. g) urgenţe medicale.
  30. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator.
  31. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
  32. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
  33. În interiorul localităţii se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
  34. Ocupanții unui autovehicul, dacă nu sunt membri ai aceleiași familii, au obligația de a purta mască de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura.
  35. Se permite tranzitarea zonei carantinate de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestuia, fiind interzisă oprirea în localitate.
  36. Prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanța se vor stabili căile de circulaţie care tranzitează zona respectivă şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin mijloacele mass-media a acestei măsuri;
  37. Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  38. Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maximum 20 de persoane;
  39. Se permite oficierea stărilor civile cu prezenţa a maximum 20 de persoane în exteriorul clădirilor, si respectiv 8 persoane în interiorul clădirii, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  40. Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spaţii publice închise şi deschise;
  41. Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din municipiul Constanța, judeţul Constanța şi asigurarea ordinii publice se va realiza de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanța sau Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanța, după caz;
  42. Este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene și comunale.

 

În ceea ce privește centrele și parcurile comerciale, se va limita accesul persoanelor, astfel încât să se asigure 8 mp/persoana cu respectarea normelor de distanţare. Suplimentar, își vor reconfigura circuitele, acolo unde este posibil, astfel încât să se organizeze circuite unice, separate pentru intrare și pentru ieșire, poziționate constructiv neadiacent.

 

Important de menționat este că, în zilele de sâmbătă şi duminică, agenții economici din centrele comerciale îşi vor suspenda temporar activitatea până la expirarea prevederilor incluse în propunerea de carantinare, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, cu excepţia magazinelor care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curăţătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.

 

Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică, precum și pentru purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani.

 

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanța va evalua şi prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor şi va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică / Ministerul Sănătăţii.

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanța asigură transmiterea mesajelor de avertizare prins sistemul RO-ALERT către populaţia din municipiul Constanța, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei, adoptate în CJSU.

 

Primăria Municipiului Constanța va întreprinde demersuri, prin grija Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru:

  • respectarea pe teritoriul acestuia a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, în conformitate cu prevederile hotărârii CJSU;
  • a informa populația asupra definiței de caz privind contactul direct, așa cum este prevăzută de Institutul Național de Sănătate Publică și mai ales a faptului că ”orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protecție corespunzător și a respectat distanțarea fizică NU ESTE CONSIDERATĂ CONTACT DIRECT”;
  • asigurarea dezinfecţiei zilnice a spaţiilor publice, conform calendarului stabilit de către Direcţia de Sănătate Publică Constanţa;
  • colectarea deşeurilor şi asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice;
  • asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei;
  • asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamente necesare tratamentului uzual al populaţiei prin unitățile farmaceutice specificate în analiza de risc.

 

NOTĂ: Declarația pe propria răspundere poate fi redactată olograf („de mână”), cu respectarea tuturor câmpurilor obligatorii din declarația tip (numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării), necesitând totodată semnătura olografă a titularului.

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă
Apasă pentru a comenta

Trebuie să te autentifici pentru a scrie un comentariu Login

Lasă un răspuns

Actual

Ordinul lui Teodosie: Toți preoții din județ, chemați la Peștera Sf Andrei în 30 noiembrie

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Războiul Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie cu autoritățile atinge alt nivel. După ce magistrații i-au respins cererea privind autorizarea pelerinajului la Mănăstirea Sf Andrei, IPS Teodosie e hotărât să cheme toți preoții din județ la mănăstire în 30 noiembrie. Potrivit unei adrese către toate protoieriile din Arhiepiscopia Tomisului, preoții, personalul clerical și călugării sunt înștiințați că sunt delegați în 30 noiembrie la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei pentru a săvârși Sfânta Liturghie. Tot IPS mai spune în adresă că Potrivit bisericile vor rămâne deschise pentru închinare și rugăciune individuală.

 

Sursa: dobrogealive.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Accident rutier pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa. Circulaţia este blocată

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei seri, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa a avut loc un evenimwent rutier în care au fost implicate trei autoturisme. La ora actuală, circulaţia este blocată.

Potrivit Biroului de presă al DRDP Constanţa, accidentul a avut loc între km 183-184, pe calea de rulare Constanţa – Bucureşti. În acest eveniment au fost implicate 3 autovehicule, două persoane fiind rănite.

Circulația rutieră este blocată la această oră în zona producerii accidentului.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 183, pe sensul către București, localitatea Medgidia, județul Constanța, un autoturism a colizionat un autotren oprit din cauza unor probleme tehnice. Din primele informații, două persoane au suferit leziuni. Traficul rutier este întrerupt pe sensul către Capitală, formându-se coloană de aproximativ 700 de metri.

Reamintim că pe tronsonul kilometric 130 – 212 al autostrăzii A2 București-Constanța se circulă în condiții de ceață densă, astfel că șoferii sunt sfătuiți să sporească atenția la volan, să reducă viteză, să evite manevrele riscante în trafic, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor și să mărească distanța de siguranță între vehicule.

Update: În urmă cu puţină vreme, circulația a fost reluată pe o bandă pe autostrada A2 București-Constanța.  Impactul s-a soldat cu rănirea gravă a unei persoane și rănirea ușoară a alteia, ambele fiind transportate la spital pentru investigații medicale.

Se estimneză ca circulația să fie reluată, în condiții normale, în 30 de minute.

Update2: Circulaţia a fost reluată pe ambele benzi.

Foto: DRDP Constanţa

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Spitalul Județean Constanța crește capacitatea de testare PCR

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Spitalul Județean “Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost dotat cu un  nou echipament de ultimă generație, esențial activității din cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară. Este vorba despre un sistem automat de extracție a acidului nucleic datorită căruia va crește capacitatea de testare PCR. Acesta a fost achiziționat de Grupul de firme Histria în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor și valoarează 135.000 lei.

Mulțumim pentru această investiție și efortul pe care l-ați făcut, sperăm ca societatea civilă să participe, în continuare, la bunul mers al acestei situații, care este și greu de suportat, și greu de gestionat, pentru că nimeni de pe planeta aceasta nu a fost pregătit nici logistic, nici uman, să se confrunte cu așa ceva, și atunci, trebuie să ne mobilizăm, să fim uniți, pentru că este singura șansă să depășim toate problemele care apar.”, a declarat Ioan Tiberiu Tofolean, managerul SCJU Constanța.

Laboratorul de Biologie Moleculară din cadrul SCJU mai dispune de 2 echipamente de testare PCR, achiziționate de către Grupul de firme Histria în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor și Sindicatul Liber al Navaliştilor.

Noul echipament are o capacitate de lucru mai mare. Poate prelucra 48 de probe în același timp și, datorită vitezei, durata de lucru este de aproximativ o oră. Mai mult, datorită noului echipament achiziționat de către Grupul de firme Histria în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor, Laboratorul de Biologie Moleculară din cadrul SCJU poate prelucra zilnic până la 160 de probe.

“De la începutul activității, în cadrul Laboratorului au fost efectuate 14 000 teste PCR.”, a precizat Crina Kibedi, purtător de cuvânt al unităţii spitaliceşti.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: