Conecteaza-te cu noi

Actual

Doi migranți sirieni, depistați în zona localității Lipnița

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, doi cetățeni sirieni care au trecut ilegal frontiera în România din ţara vecină.

În data de 4 septembrie, în jurul orei 6.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov, aflaţi în misiune de supraveghere a zonei de frontieră, au efectuat controlul asupra unui autoturism înmatriculat în Germania care se deplasa pe DN3, în zona localității Lipnița.

În urma controlului efectuat polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul era condus de un cetățean sirian, intrat legal în România, posesor al unui permis de ședere emis de Germania, iar in interiorul autoturismului se mai aflau doi cetăţeni străini.

La cercetări a rezultat faptul că, cei doi pasageri sunt sirieni şi au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. Persoanele în cauză au precizat faptul că intenționau să ajungă în vestul Europei.

Advertisement

”În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.

Cei doi cetăţeni sirieni au fost preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și Republica Bulgaria.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Gărzii de Coastă.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions