Conecteaza-te cu noi

Actual

Doi polițiști constănțeni au fost premiați de MAI ! Vezi de ce

Published

on

La data de 29 noiembrie a.c., în sala de festivități a Inspectoratului General al Poliției Române, a avut loc un ceremonial în cadrul căruia mai mulți polițiști au fost recompensați pentru merite deosebite în activitatea profesională. Printre ei s-au aflat și comisar de poliție Marian Enache și comisar de poliție Janina Teodorescu, care au primit ,”Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, distincție onorifică pentru persoanalul M.A.I.

Marian Enache este încadrat în Ministerul Afacerilor Interne în luna decembrie 2005, din sursă externă , iar de la data de 15.05.2015 îndeplinește funcția de șef birou I în cadrul I.P.J. Constanța – Poliția Municipiului Constanța – Biroul de Investigații Criminale. Ofițerul s-a remarcat în întreaga carieră atât printr-o pregătire profesională de excepție, cât și prin manifestarea unui comportament caracterizat de loialitate, seriozitate și respect în raport cu instituția și colegii de serviciu, fiind evaluat numai cu calificative „foarte bine”. Din momentul preluării funcției de șef al Biroului de Investigații Criminale, ofițerul a organizat activitățile într-o manieră eficientă și a impus un mod de lucru profesionist, bazat pe distribuirea sarcinilor în mod echilibrat și în raport de competențele profesionale ale fiecărui polițist, astfel încât indicatorii de performanță s-au îmbunătățit considerabil.

În același timp, colectivul de lucrători al biroului, sub îndrumarea și coordonarea sa, a dezvoltatat o nouă abordare a problematicii specifice, fiind realizate mai multe investigații și anchete complexe, cu impact mediatic major și cu influență pozitivă în ceea ce privește imaginea instituției, sens în care exemplificăm:

  • ancheta realizată în perioada decembrie 2017 – iunie 2018, în urma căreia a fost destructurată o grupare infracțională formată din 8 membri, toți fiind trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea unui număr de 122 de infracțiuni de tâlhărie, furt calificat, distrugere și infracțiuni la regimul circulației rutiere; gruparea a acționat pe raza a 9 (nouă) județe din țară, fiind cunoscută pentru sustragerea aparatelor pentru plata facturilor tip Pay-Point, din incinta unor supermarketuri, aspect intens mediatizat la nivel național în prima parte a anului;
  • ancheta realizată în perioada aprilie 2017 – februarie 2018, în urma căreia a fost destructurată o grupare infracțională formată din 18 membri, toți domiciliați pe raza județului Galați, aceștia fiind trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea unui număr de 34 de infracțiuni de furt calificat, comise prin modul de operare „împrietenire – prezentare produse cosmetice”; gruparea a acționat pe raza a 9 județe din țară, modul de operare fiind intens mediatizat la nivel național;
  • ancheta realizată în perioada august 2017 – februarie 2018, în urma căreia a fost destructurată o grupare infracțională formată din 13 membri persoane fizice și 2 membri persoane juridice, domiciliați pe raza județelor Constanța, Cluj și Gorj, care au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea unui număr de 18 infracțiuni de șantaj, înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani; gruparea era specializată în comiterea de infracțiuni de înșelăciune și șantaj, prin modul de operare „Acoperișul”, intens mediatizat la nivel național, în special ca urmare a comiterii unei asemenea fapte în dauna  Mioarei Roman;
  • ancheta realizată în perioada aprilie – septembrie 2016, în urma căreia a fost destructurată o grupare infracțională formată din 32 de inculpați, toți domiciliați în județul Prahova; gruparea era specializată în comiterea de furturi din locuințe prin modul de operare „împrietenire – oferire produse de pomană” și a acționat pe raza a 15 județe din țară; toți cei 32 de membri ai grupării au fost trimiși în judecată, 31 dintre aceștia în stare de arest preventiv, pentru comiterea a 68 de infracțiuni de furt calificat;

Janina Teodorescu este încadrată în Ministerul Afacerilor Interne în luna iulie 2005, fiind absolventă a Academiei de poliție „Alexandru Ioan Cuza”, iar de la data încadrării și-a desfășurat activitatea exclusiv în cadrul Poliției Municipiului Constanța, profil investigații criminale, inițial la Secția 5 Poliție și apoi în cadrul Biroului de Investigații Criminale. Ofițerul s-a remarcat în întreaga carieră atât printr-o pregătire profesională de excepție, cât și prin manifestarea unui comportament caracterizat de loialitate, seriozitate și respect în raport cu instituția și colegii de serviciu, fiind evaluat numai cu calificative „foarte bine”. În ultimii ani, doamna comisar a inițiat și a coordonat mai multe anchete de mare anvergură, în urma cărora au fost destructurate grupuri infracționale organizate care acționau atât pe raza județului Constanța, cât și pe raza altor județe din țară, contribuind în acest mod la scăderea semnificativă a infracționalității sesizate, pe modurile de operare vizate. Exemplificăm următoarele anchete și acțiuni în care a fost implicată, alături de colegii ei.

–        în perioada decembrie 2017 – iunie 2018 a coordonat ancheta în urma căreia a fost destructurată o grupare infracțională formată din 8 membri, toți fiind trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea unui număr de 122 de infracțiuni de tâlhărie, furt calificat, distrugere și infracțiuni la regimul circulației rutiere; gruparea a acționat pe raza a 9 (nouă) județe din țară, fiind cunoscută pentru sustragerea aparatelor pentru plata facturilor tip Pay-Point, din incinta unor supermarketuri, aspect intens mediatizat la nivel național în prima parte a anului;

Advertisement

–        în perioada aprilie 2017 – februarie 2018 a coordonat ancheta în urma căreia a fost destructurată o grupare infracțională formată din 18 membri, toți domiciliați pe raza județului Galați, aceștia fiind trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea unui număr de  34 de infracțiuni de furt calificat, comise prin modul de operare „împrietenire – prezentare produse cosmetice”; gruparea a acționat pe raza a 9 județe din țară, modul de operare fiind intens mediatizat la nivel național;

–        în perioada august 2017 – februarie 2018 a coordonat ancheta în urma căreia a fost destructurată o grupare infracțională formată din 13 membri persoane fizice și 2 membri persoane juridice, domiciliați pe raza județelor Constanța, Cluj și Gorj, care au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea unui număr de 18 infracțiuni de șantaj, înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani; gruparea era specializată în comiterea de infracțiuni de înșelăciune și șantaj, prin modul de operare „Acoperișul”, intens mediatizat la nivel național, în special ca urmare a comiterii unei asemenea fapte în dauna Mioarei Roman;

–        în perioada aprilie – septembrie 2016 a coordonat ancheta în urma căreia a fost destructurată o grupare infracțională formată din 32 de inculpați, toți domiciliați în județul Prahova; gruparea era specializată în comiterea de furturi din locuințe prin modul de operare „împrietenire – oferire produse de pomană” și a acționat pe raza a 15 județe din țară; toți cei 32 de membri ai grupării au fost trimiși în judecată, 31 dintre aceștia în stare de arest preventiv, pentru comiterea a 68 de infracțiuni de furt calificat.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions