Conecteaza-te cu noi

Actual

Doi tineri din Constanța, prinși cu substanțe etnobotanice într-o mașină staționată

Published

on

etnobotanice

Astăzi, 22 noiembrie, în jurul orelor 9.00, pe timpul executării serviciului pe raza Secției 1 Poliție Constanța, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Constanța au depistat într-o mașină staționată în zona Parcului Rotterdam, datorită mirosului înțepător, specific substanțelor etnobotanice, doi tineri de 32, respectiv 31 de ani, care în primă fază au declarat că nu dețin și că nu folosesc substanțe interzise.

În urma parcurgerii procedurii legale, în autoturism au fost găsite: o țigaretă artizanală aprinsă, un dispozitiv tip grinder care conținea la interior fragmente vegetale de culoare verde-oliv și un pliculeț transparent în care se afla substanță vegetală de culoare verde olive sub formă de muguri.

”Având în vedere suspiciunea rezonabilă că ar putea fi substanțe interzise, jandarmii grupării au întocmit tinerilor actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere si consum de substante psihotrope conform Legii 143/2000, iar bunurile găsite asupra lor au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Grupării Mobile Constanța.

În ultimele 7 zile, jandarmii Grupării Mobile Constanța au executat peste 80 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice pe timpul cărora au întocmit 3 acte de sesizare pentru 4 tineri depistați având asupra lor substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive și au aplicat un număr de 117 sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat normele de conviețuire socială, valoarea sancțiunilor ridicându-se la suma de 31.000 de lei.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions