Conecteaza-te cu noi

Actual

Dr. Irinel Popescu îl pune pe picioare! Copilul rănit la Corbu se reface încet

Published

on

Au trecut câteva zile de când întreaga presă descria drama prin care familia Fiscota, din Corbu de Sus, trecea după ce o poartă de fotbal a căzut peste unul dintre fii lor, Remus, și l-a rănit grav. Calvarul lor a fost inimaginabil, deoarece copilul a fost transportat în stare de conștiență la spital, dar medicii de aici au stabilit că băiatul suferise o ruptură de ficat. Dus direct în sala de operații, copilului i s-au acordat primele măsuri de îngrijire medicală, i-a fost oprită hemoragia și a fost stabilizat. Apoi specialiștii medicali au decis să îl transfere la București, la Spitalul Fundeni, unde există un centru de excelență. A doua zi de dimineață, pe data de 25 mai, copilul era transportat la București, unde a fost operat din nou. Medicii i-au îndepărtat  o parte din ficat și au reușit să îi salveze viața. Managerul Spitalului Fundeni, Carmen Orban, declara la acel moment că băiatul a fost operat la IC Fundeni, intervenția chirurgicală decurgând fără incidente.”Starea pacientului rămâne critică din cauza disfuncției respiratorii severe secundare, transfuziei masive și pneumoniei de aspirație”, a precizat medicul.

Mulțumiri din suflet pentru medicii de la Constanța

Dar iată că după câteva zile, micuțul dă semne că este foarte puternic. În urmă cu două seri, mama lui a postat pe o rețea de socializare următorul mesaj:

“Bună seara! Vreau să vă mulțumesc din suflet că ați fost alături de noi în cea mai grea încercare din viața noastră și că v-ați rugat pentru băiețelul nostru. Cu fiecare mesaj primit de la voi am fost mai puternici! Cel mai puternic a fost băiețelul nostru, care a luptat cu toate forțele lui ca să își îndeplinească toate visele care le are pe lumea asta, deși șanse nu prea avea după tragicul incident. Dar el a luptat pentru frățiorul lui, pentru noi, părinții lui, și pentru voi! Le mulțumim din suflet și le suntem recunoscători toată viața medicilor de la Spitalul Județean Constanța, care ne-au stabilizat copilul și au făcut eforturi mari să ajungem la Spitalul Fundeni, la d-nul profesor dr. Irinel Popescu, care a făcut minuni cu băiatul nostru readucându-ne speranța că o să fie bine. Băiețelul nostru se recuperează ușor, ușor și, în curând, o să fim acasă!” Familia Fiscota își dorește foarte mult să nu mai fie asociată în campania electorală de tot felul de candidați. Iată ce a scris mama băiatului spitalizat, Mirela Fiscota. “Vă rugăm ca cei ce își desfășoară campaniile electorale să nu mai asocieze cazul nostru și necazul de nedescris prin care trecem acordând interviuri inutile, cum a făcut Gigi Vilău imediat după ce băiatul nostru a fost preluat de echipajul de intervenție… Rușine ….ar fi trebuit să pleci cu capul în pământ de pe terenul acela, că ar fi putut să fi fost lovit și băiatul tău de barele acelea și mai ocupi și o funcție în primărie….. Și, pe urmă, ca purtător de cuvânt al Primăriei Corbu ți-ai schimbat declarația, spunând că vina este în totalitate a celor ce manageriază terenul. Nu mai erau părinții vinovați…. Important este acum că băiețelul nostru își revine încet, încet dar toate lucrurile astea se vor clarifica. Nu va rămâne așa !!!”

Advertisement

Ancheta își continuă cursul

Reamintim că Remus Fiscota s-a dus, după ce a terminat orele de curs, la stadion pentru a juca fotbal împreună cu mai mulți colegi. Din câte se pare, echipa sa, AS Atletic Junior Corbu, se pregătea pentru un turneu de fotbal dedicat copiilor.  Băiatul face fotbal de mai multă vreme, împreună cu fratele său geamăn, și este membru al acestei echipe de juniori. În timp ce se juca împreună cu alți copii de vârsta lui, o minge a lovit cu putere poarta, iar aceasta, neasigurată cum trebuie, a căzut peste micuț. Se pare că porțile au fost aduse de puțină vreme la Corbu (antrenorul spune că au fost aduse de-abia în dimineața zilei în care a avut loc accidentul) și nu fuseseră încă fixate în pământ. Potrivit comandantului Poliției județene Constanța, col. Adrian Rapotan, antrenorul echipei de fotbal nu era la fața locului în clipa în care s-a produs accidentul. Constantin Borza, a declarat că la ora respectivă avea antrenament cu o altă grupă. A observat însă momentul în care Remus Fiscota era la pământ și a sărit în ajutorul său. Tot comisarul Rapotan ne-a declarat că a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, care este instrumentat de către Poliție.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions