Conecteaza-te cu noi

Politica

Dragnea vrea ca PSD să aibă 16 vicepreşedinţi

Published

on

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD s-a reunit luni într-o şedinţă pregătitoare Congresului extraordinar din 10 martie, în care Liviu Dragnea va cere votul de reconfirmare la şefia partidului. Liderul PSD a declarat înaintea şedinţei că va propune ca partidul să aibă 16 vicepreşedinţi, câte doi pentru fiecare regiune, posturile urmând a fi egal împărţite între femei şi bărbaţi. El a precizat că susţinerea sa pentru femei nu este ”un moft”, făcând tot ce a depins de el pentru ca femeile să capete ”un rol important”. Tot înaintea şedinţei PSD, primarul Capitalei, Gabriela Firea, s-a plâns că i se pun beţe în roate şi că nu a fost sprijinită de către guvern, arătând că în partid există “frământări care nu au nicio motivaţie”, ceea ce ar putea duce la “sinucidere politică”. De asemenea, ea a aminţat că va demisiona din toate funcţiile din partid dacă problemele grave ale Bucureştiului nu îşi vor regăsi o rezolvare “într-un timp rezonabil”.

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a început la această oră, la Parlament.

Liviu Dragnea a precizat, înaintea şedinţei CEX de luni, că va propune să se realizeze o ”repartizare completă şi echilibrată a PSD în toată ţara”, urmând ca partidul să aibă 16 vicepreşedinţi, câte doi pentru fiecare regiune.

”Să începem să realizăm paritatea femei-bărbaţi  – 8 femei şi 8 bărbaţi, fiecare regiune să-şi aleagă vicepreşedinte femeie şi vicepreşedinte bărbat”, a declarat preşedintele PSD citat de news.ro.

Advertisement

Acesta a firmat că ”ţara are nevoie de o abordare echilibrată pentru a diminua disparităţile de dezvoltare”, pentru că ”au existat planuri, dar nu au putut fi duse până la capăt” de guvernările anterioare.

Dragnea a precizat că susţinerea sa pentru femei nu a fost niciodată un ”moft”.

De asemenea, Liviu Dragnea, a declarat, întrebat dacă simte că există în partid o tabără împotiva lui, că s-a săturat să se tot vorbească despre asta şi a spus că toate organizaţiile judeţene ale PSD au dat rezoluţii că îl susţin. El a spus, ironic, că nici Congresul nu va fi suficient să demonstreze că are susţinere şi spune că poate trebuie să ceară sprijin în Asia.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions