Connect with us

Societate

Drumul expres ”Alternativa Techirghiol” bate pasul pe loc. Care este stadiul viitorului proiect

Publicat

la

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit, pe data de 27 iulie,  contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, Elaborare Proiect Tehnic si DTAC pentru obiectivul ”Alternativa Techirghiol”, scos la licitație în decembrie 2016.

Potrivit Economica.net, compania care a câştigat contractul este Consitrans, potrivit datelor din platforma de achiziţii publice SEAP.

Compania este specializată în soluții integrate și multidisciplinare în sectorul infrastructurii românești și funcționează din anul 1991.

Licitaţia pentru proiectarea viitoarei şosele de mare viteză către sudul Litoralului a fost lansată pe 22 decembrie 2016.

În cadrul acestei licitaţii, CNAIR a primit cinci oferte, dintre care doar două au fost declarate admisibile.

Contractul a fost atribuit pentru suma de 5,37 milioane de lei, mai mică decât valoarea estimată iniţial, de 8,92 milioane de lei, potrivit Economica.net.

O parte din contract, respectiv 22%, va fi subcontractată către Geostud (20,64%) şi Institutul de Arheologie Vasile Pârvan (1,62%). Durata contractului va fi de 24 de luni.

Condiţiile de relief din zona traseului permit adoptarea unei viteze de proiectare de 100 – 120 km/h. În acest sens, CNAIR urmărește construcția unei legături rutiere rapide între autostrada A2 și sudul litoralului, astfel că Varianta de Ocolire Techirghiol va avea profil de drum expres.

Drumul expres Varianta de Ocolire Techirghiol are rolul de a prelua traficul de pe autostrăzile A2, A4 și de a-l dirija spre litoralul de sud al Mării Negre, respectiv Punctul de trecere al frontierei cu Bulgaria.

Traseul drumului va avea o lungime totală de 25,875 km. Acesta începe din intersecţia drumurilor naţionale DN 39 cu DN 39A, zona pasajului RO-RO, la intrarea în localitatea Eforie, şi se desfăşoară pe direcţia nord-sud, trece prin apropierea localităților Eforie, Techirghiol, Moviliţa, Biruința, Moşneni şi 23 August.

Și fostul director al CNAIR avea planuri mari cu acest drum expres

În luna septembrie a anului 2016, fostul director al CNAIR, Cătălin Homor oferea detalii în exclusivitate ziarului online HotNews.ro referitoare la acest drum expres.  El spunea despre acest drum expres că va evita blocajele din Agigea și Eforie și că va fi un nou proiect pe care Compania de Autostrăzi vrea să-l facă în regie proprie.

”Spre sudul litoralului ar urma ca în următorii doi ani să fie construit un nou drum de mare viteză, un drum expres care să continue autostrada ce în prezent se termină la nord de Agigea, va ocoli lacul Techirghiol și se va conecta cu drumul național dinspre Mangalia în zona 23 August, evitând astfel zonele unde se generează ambuteiaje în sezonul estival – cel puțin asa suna un nou plan de la Compania de Autostrăzi. Drumul expres ce va avea o lungime de 22 de kilometri și cu o valoare estimată de 53 de milioane de euro ar urmă să fie construit în regie proprie, chiar de către CNADNR”, a explicat într-un interviu pentru HotNews.ro directorul companiei, Cătălin Homor.

În acest sens, planurile CNADNR prevedeau ca licitația pentru Studiul de Fezabilitate și proiectul tehnic să fie lansată în noiembrie 2016, iar studiile și proiectarea să fie gata până la final de 2017. Ulterior, realizarea lucrărilor în regie proprie ar urma să dureze circa un an, iar deschiderea ar urma să aibă loc la sfârșitul anului 2018.

Întregul proiectul urma să fie realizat în mare parte prin fonduri europene, mai exact din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Societate

Pentru al doilea an consecutiv, Teatrul de Stat Constanța a obținut un premiu UNITER

Publicat

la data de

Scris de

La Gala UNITER 2022, cea de-a 30-a ediție, desfășurată luni, la Bistrița,  în prezența celor mai importante personalități din teatrul românesc – regizori, actori, scenografi, producători etc., Teatrul de Stat Constanța a obținut PREMIUL UNITER PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL DE TEATRU TV / TELEPLAY, acordat spectacolului „ZIUA Z”.

Spectacolul, cu scenariu original scris de Ionuț Sociu și în regia lui Bobi Pricop, a avut premiera în martie 2021, în timpul celei mai dure perioade de restricții cauzate de pandemia de Covid 19.

Distribuţia este următoarea: Marian Adochiţei, Theodor Șoptelea, Cătălina Mihai, Florin Aioane, Andrei Bibire, Lana Moscaliuc, Lucian Iftime, Iulian Enache, Nina Udrescu, Liviu Manolache, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Mirela Pană, Dan Cojocaru, Georgiana Mazilescu, Liliana Cazan, Ștefan Mihai, Cristiana Luca, Laura Crăciun, Andu Axente, Adrian Dumitrescu.

Din echipa de creație mai fac parte Oana Micu – scenografia, Mihai Popa – cinematografia, Eduard Gabia – muzica originală, Răzvan Rusu – streaming online.

Având la bază un scenariu original, creat special pentru acest proiect, spectacolul hibrid „Ziua Z” propune un concept artistic dinamic, adaptat vizionării live, simultan online și în sala teatrului.

„Mă bucur foarte mult că premiile UNITER au vizat spectacolul nostru hibrid, el nefiind o formă clasică de teatru TV sau teleplay, ci, mai degrabă, un produs cinematografic filmat și montat în timp real într-o mașină în mișcare pe străzile orașului Constanța și transmis live în sala de teatru, în cadrul unui spectacol de teatru propriu-zis, care la rândul lui este transmis live către spectatorii online.”, a transmis regizorul Bobi Pricop, care nu a putut fi prezent la Gala UNITER. Premiul a fost ridicat de directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn.

Un succes al Teatrului de Stat Constanța la această gală a fost reprezentat și de nominalizarea lui Irisz Kovacs, la secțiunea DEBUT, pentru regia spectacolului „8 TAŢI” de Tina Müller. Ea a fost anunțată, tot în cadrul Galei, că a câștigat concursul de proiecte „COMEDIA ȚINE LA TINEri” organizat de Teatrul de Comedie din București, așadar va monta un spectacol la acest prestigios teatru.

”Teatrul de Stat Constanța mulțumește tuturor celor care i-au susținut activitatea în stagiunea 2021 – 2022 și își invită publicul la spectacolele din Stagiunea Estivală care începe mâine și din Stagiunea teatrală 2022 – 2023, care va debuta în toamnă.”, au precizat reprezentanții TSC.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

(FOTO) Proiect dedicat exporturilor din Ucraina, lansat în rada interioară a Portului Constanța. Vezi în ce constă

Publicat

la data de

Scris de

Compania Transport Trade Services (TTS) a inaugurat un proiect logistic complex dedicat exporturilor din Ucraina, care asigură o creștere importantă a fluxurilor de marfă ucrainene transportate din porturile Reni și Ismail via canalul Dunăre-Marea Neagră până la încărcare pe nave maritime în Portul Constanța.

Proiectul are ca efect eliminarea din lanțul logistic a danelor și spațiilor de depozitare din portul Constanța ca urmare a utilizării terminalului de geamanduri TTS din rada interioară a portului Constanța unde mărfurile sunt transbordate direct din barje în navele maritime.

Sâmbătă, a ancorat LAUSANNE, prima navă maritimă cu o capacitate de 31.000 tone, transbordul pentru primul convoi de grâu fiind deja realizat.

Marfa este preluată de către grupul TTS pe barje din portul Reni și va fi descărcată direct în navă, determinând o creștere a capacității de operare și de transfer a Portului Constanța pentru cerealele provenite din Ucraina.

Nava LAUSANNE este prima sosită, parte a unei relații comerciale de durată, creată în mod special pentru a ajuta Ucraina să-și exporte cerealele prin Portul Constanța.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Serviciul de Ambulanță Constanța face angajări. Iată ce posturi sunt vacante

Publicat

la data de

Scris de

Serviciul de Ambulanță Județean Constanța organizează concurs pentru ocuparea mai multor posturi vacante.

Iată despre ce posturi este vorba:

  • Un post vacant de Tehnician I – toate informațiile le găsiți în pdf-ul de mai jos:

Anunt9933 20220704

Sunt scoase la concurs și 9 posturi vacante de Șofer autosanitară:

Iată unde sunt aceste posturi:

  • 3 posturi de Șofer autosanitară II la Stația Centrală Constanța – Compartimentul de asistență medicală de urgență și transport asistat
  • 1 post de Șofer autosanitară II la Substația Cobadin
  • 1 post de Șofer autosanitară II la Substația Eforie Sud
  • 1 post de Șofer autosanitară II la Substația Negru Vodă
  • 1 post de Șofer autosanitară II la Substația Ovidiu
  • 2 posturi de Șofer autosanitară II la Compartimentul de consultații de urgență și transport sanitar neasistat – Stația Centrală Constanța

Toate informațiile le regăsiți în pdf-ul de mai jos:

Anunt9987 20220629

De asemenea, se mai organizează concurs pentru ocuparea a 6 posturi vacante de Asistent medical generalist. Iată unde sunt aceste posturi.

-2 posturi la Stația Centrală Constanța

– un post la Substația Cernavodă

-un post la Substația Cobadin

-un post la Substația Eforie Sud

-un post la Substația Năvodari

Condiții specifice pentru participare la concurs:

Pentru posturile de asistent medical generalist principal PL:

  • diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă, diplomă de studii postliceale prin echivalare
  • examen pentru obținerea gradului principal
  • 5 ani vechime ca asistent medical
  • concurs/examen pentru ocuparea postului

pentru posturile de asistent medical PL

  • diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă
  • 6 luni vechime ca asistent medical
  • permis de conducere pentru șofer profesionist, valabil pentru auto din categoriile B și C
  • diplomă de absolvire a cursului de ambulanțier, conform ordinului MS privind înființarea școlii de ambulanțieri în cadrul Stației de Salvare a Municipiului București, precum și în alte servicii județene de ambulanță acreditate prin ordin al MS
  • 3 ani vechime ca șofer (conducător auto) profesionist
  • concurs/examen pentru ocuparea postului

Concursul/examenului se va desfășura la sediul SAJ Constanța, str. Bravilor nr. 1.

Calendar:

  • depunerea dosarelor – 01.07.2022 – 14.07.2022 (interval orar 07.30 – 15.30)
  • selecția dosarelor: 18.07.2022
  • proba scrisă – 03.08.2022, ora 11.00
  • proba practică – 08.08.2022, ora 09.30
  • proba interviu – 11.08.2022, ora 09.30
  • rezultate finale: 16.08.2022

Mai multe detalii, în pdf-ul de mai jos:

Anunt9980 20220629

Relații suplimentare privind organizarea și desfășurarea concursului puteți obține la Biroul RUNOS, municipiul Constanța, strada Bravilor, nr.1, telefon 0241/624 711, interior 138 de luni până vineri, în intervalul orar 7.30 – 15.30.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: