Conecteaza-te cu noi

Politica

După Marin Sorescu, Andrei Pleșu, Ion Caramitru, Ludovic Spiess, PSD îl vrea pe… Vasile Dâncu ministru al Culturii

Published

on

PSD este pe cai mari – cum zice o vorbă din popor – și negociază dur funcțiile din viitorul Executiv pe care îl conturează alături de liderii PNL.

Social-democrații vor ministrul de finanțe și secretarul general al Guvernului, dacă PNL insista să păstreze premierul. În plus, cer măsuri sociale care trebuie implementate rapid, despre care adversarii politici spun că ar împovăra prea mult bugetul, transmite antena3.ro.

Unele calcule arată că PSD este dispus sa cedeze premierul, dar vrea ministerul de Finanțe si secretarul general al guvernului, însă nu este interesat de Justiție, al doilea minister avizator, pentru că Justiția a fost o piatră de moară pentru PSD, care i-a adus multe prejudicii de imagine și actuala conducere nu vrea să mai fie asociată cu măsuri în Justiție, după cum amintește sursa citată.

Citu nu vrea să cedeze însă Finanțele și vrea să dea PSD ului Justiția, pentru că ar pierde controlul din Guvern în totalitate, odată cu instalarea lui Ciucă premier și cu ministrul de Finanțe la PSD.

Advertisement

Condițiile PSD pentru a intra la guvernare

În ce privește programul de guvernare, PSD vrea sa fie luate, rapid, mai multe măsuri sociale: chiar de la 1 decembrie să fie indexate pensiile cu 11%, urmând ca diferența de 15% creștere să fie aplicata anul viitor, iar alocațiile să fie dublate.

Coordonatorul echipei PSD pe programul de guvernare este Sorin Grindeanu.

O altă echipa de negociere a fost stabilita pentru modificarea Constituției. Aici PSD vrea modificarea formei de guvernământ din republică semi-prezidențială în republică parlamentară sau amputarea atribuțiilor președintelui României.

Revenind la lista liderilor PSD pe care conducerea partidului îi propune pentru viitorul Executiv se află Sorin Grindeanu (Transporturi), Gabriela Firea (Ministerul Muncii), Alexandru Rafila (Ministerul Sănătății), Paul Stănscu (Ministerul Agriculturii) sau Vasile Dâncu, acesta din urmă ar putea ocupa funcția de vicepremier și ar primi și portofoliul de la… Cultură.

Advertisement

Ce îl recomandă pe Dâncu la Cultură

Vasile Dâncu este sociolog și a fost ales în 2004 senator pe listele PSD. În Guvernul Adrian Năstase a fost ministru al Informațiilor Publice. În perioada 2015-2017 a fost ministrul Administrației și Dezvoltării Regionale în Guvernul Cioloș.

Vasile Dâncu este profesor la Facultatea de Sociologie a Universității București. Susține cursuri de Sociologie Generală, Opinie publică, Comunicare, Cercetare de  piață, Management strategic. Este conducător de doctorat la IOSUD de pe lângă Universitatea București (din 2005).

Este membru ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research), al Societății Sociologilor din România și al Asociației Sociologilor din România. De asemenea, același nume vehiculat să preia portofoliul de la Cultură în viitorul Executiv PNL – PSD este fondator al săptămânalului regional Transilvania REPORTER și al Revistei SINTEZA – revistă de cultură și gândire strategică. Din anul 2014, este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Cultura în România, de la Marin Sorescu și Andrei Pleșu la Vasile Dâncu

Advertisement

De-a lungul istoriei, cultura în România a fost promovată de oameni cu darul scrisului. Printre ei, Marin Sorescu, Andrei Pleșu, Ion Caramitru, Ludovic Spiess, Mircea Diaconu constănțeanul Puiu Hașotti ori Theodor Paleologu și chiar Kelemen Hunor. România lui 2021 ne aduce oameni pe care i-am cunoscut în alte împrejurări decât cultura, iar Vasile Dâncu este unul dintre aceștia. Românii îl cunosc pe Vasile Dâncu de la negocieri politice și nu i-au citit vreo operă literară și nici nu știu să fi avut vreo implicare culturală majoră pentru țara noastră.

Concluziile vă aparțin.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions