Conecteaza-te cu noi

Politica

După o noapte de tăcere, primarul Făgădău vine cu precizări despre pierderea procesului cu Polaris M Holding: “Voi apăra până la ultima cale de atac banul public” Vezi video!

Published

on

Administratorul firmei de salubrizare se sucește, face pe bunul samaritean și susține că n-ar mai vrea banii de la Primăria Constanța. Cei peste 400 de milioane de lei!

Potrivit unei sentințe a Tribunalului Iași, Primăria Constanța trebuie să plătească firmei de salubrizare, Polaris M Holding, suma de 413.187.664,48 lei. Asta în condițiile în care bugetul anual al Municipalității este de 160 milioane de euro, corespondentul în euro a sumei datorate către Polaris fiind de peste 90 de milioane de euro. Altfel spus, orașul Constanța pierde mai mult de jumătate din bugetul pe un an pentru un proces.

Eduard Martin, administratorul Polaris M Holding, a declarat, ieri, că nu a găsit înțelegere în conducerea administrației municipale pentru clarificarea situației, deși a făcut numeroase adrese la care nu a primit niciun răspuns. Astăzi, Martin se sucește și își nuanțează declarația, de dragul și în intereseul cetățenilor (?!) Iată ce transmite: „Eu sunt administrator unic și pot decide ce drum voi alege în această speță. Ca și filosofie de viață înțeleg că cei nevinovați nu trebuie să plătească. De aceea, decizia este dificilă, pentru că pe de-o parte am un drept câștigat în valoare de 91 de milioane de euro, pe de altă parte mă gândesc că plata acestor penalități se va face din banii constănțenilor nevinovați de această situație. Voi cântări foarte bine această decizie, însă în același timp am pretenția normală ca primăria să înțeleagă în ceasul al 12-lea că nu există cale de întoarcere, că trebuie să aplice hotărârea din 2012 care prevede plata inflației și să înceapă să comunice cu mine pentru a nu mai găsi soluții la instanțe. Am toată deschiderea spre dialog, așa cum am avut dintotdeauna, eu și foștii conducători ai Polaris. Nu sunt în măsură să învinovățesc pe nimeni de această situație. Nici pe fosta, nici pe actuala conducere a primăriei. Probabil că au avut considerentele lor când ne-au purtat 7 ani pe drumuri între instanțe. Important este ca această situație să se rezolve în beneficiul Constanței prin reducerea până la eliminare a efectelor decizie de ieri a instanței și în sensul restabilirii echilibrului contractual. Vom vedea ce va fi, cert e că eu sunt ghidat în viață de principiul că cei nevinovați nu trebuie să plătească greșelile altora, iar nevinovații în acest caz sunt constănțenii”.

Primăria și Polaris M Holding, la masa tratativelor!

Advertisement

Ieri, primarul Constanței, Decebal Făgădău, nu a putut fi contactat pentru a oferi lămuriri despre acest proces și sentința instanței ieșene. Astăzi, la finalul ședinței Consiliului Local Municipal, edilul Constanței a ținut să explice că nu se pune problema ca orașul să se afle în pragul falimentului, că decizia Tribunalului Iași nu este una definitivă și că va apăra interesele cetățenilor municipiului Constanța până se va afla adevărul. “Nu mă gândesc la demisii și demiteri, nu e momentul. Am apărat și voi apăra până la ultima cale de atac banul public. Voi face acest lucru cu perseverență și încredere că la un moment dat adevărul va ieși la iveală”, a declarat primarul Făgădău. De altfel, edilul a anunțat că decizia Tribunalului Iași va fi atacată cu recurs, dar după discuții detaliate cu avocații și juriștii care apără interesele administrației municipale.

Declarația completă legată de ceea ce intenționează primarul să facă în perioada următoare și cum se va poziționa Municipalitatea față de decizia Tribunalului Iași ș ice îi transmite primarul Făgădău administratorului firmei Polaris M Holding, Eduard Martin, puteți urmări în materialul video de mai jos!

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions