Conecteaza-te cu noi

Actual

E nevoie de o strategie de turism a oraşului Constanţa şi staţiunii Mamaia

Published

on

În cursul zilei de azi, în sala Remus Opreanu,  Primăria Constanţa a organizat o dezbatere publică în care s-a discutat despre strategia de dezvoltare şi promovare a turismului.  În cadrul acesteia, primarul Decebal Făgădău a precizat că este nevoie de o strategie de turism a oraşului Constanţa, nu doar a staţiunii Mamaia.

El a mai spus că la aceasta au lucrat mulţi oameni şi va reprezenta un punct de plecare pentru noul plan urbanistic zonal al Constanţei. “Produsele dobrogene, Delta Dunării, cetăți dobrogene, muzee, toate trebuie să facă parte din strategie”, a declarat Decebal Făgădău. La finalul dezbaterii, primarul municipiului Constanţa a stat de vorbă cu jurnaliştii şi le-a spus că în strategie se găsesc proiecte majore legate de spaţiul public.

De asemenea, Făgădău a precizat că staţiunea Mamaia a ajuns la un optim al capacităţii şi că trebuie atenţie maximă în cazul în care se mai construieşte ceva aici. După aprobarea strategiei de turism se va realiza un branding al Constanţei şi o agendă extrem de atractivă de evenimente care să atragă cât mai mulţi turişti.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions