Biroul Național al USR a luat, duminică seara, act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista pentru europarlamentare, potrivit unui comunicat al USR.
„În această seară, conducerea USR a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaților la alegerile europarlamentare. Elena va continua să muncească cu aceeași dârzenie și energie din funcția de primar pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație.
USR are de dus o luptă grea și importantă în toate alegerile din 2024. Astăzi, mai mult decât oricând, România are nevoie de o alternativă de dreapta și de soluții liberale. Vom continua să muncim zi de zi pentru a construi schimbarea și să oferim României soluțiile corecte la creșterea taxelor, atragerea de fonduri europene și implementarea PNRR. USR își reafirmă susținerea pentru principiile și valorile liberale pentru care luptă atât în România, cât și în Europa.“, spune USR într-un comunicat.