Conecteaza-te cu noi

Societate

Elementele primului sistem HIMARS au ajuns în Portul Constanța. Vezi unde vor fi transportate

Published

on

Principalele echipamente ale primului Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare – HIMARS care va intra în dotarea Armatei României au sosit sâmbătă, 20 februarie, în Portul Constanța, a anunțat astăzi Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale.

Echipamentele și materialele aferente vor fi transportate la sediul Batalionului 81 Rachete Operativ Tactice „Maior Gheorghe Șonțu” din Focșani, prima unitate a Forțelor Terestre Române care va avea în dotare acest sistem. De altfel, în cadrul batalionului se va desfășura, în perioada următoare, testarea de acceptanță și recepție a tehnicii militare.

Transportarea elementelor sistemului se va realiza cu mijloace terestre contractate și coordonate de structuri specializate ale Statelor Unite ale Americii și MApN.

Potrivit Biroului de presă al MPaN, achiziționarea sistemului HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) a fost stabilită prin Legea numărul 46/2018 pentru realizarea „Capabilității de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” – HIMARS.

Advertisement

Documentul prevede achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.

Pentru România, realizarea capabilităţii de sprijin de foc indirect constituie interes esenţial de securitate şi contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, cât şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul NATO.

Având în vedere diversitatea situaţiilor în care Armata României trebuie să participe cu trupe, atât pe teritoriul naţional, cât mai ales în afara acestuia, se impune dotarea structurilor aparţinând Statului Major al Forţelor Terestre cu mijloace de sprijin performante, care să prezinte capabilităţi sporite, specifice atât războiului clasic, cât şi războiului neconvenţional. Sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare este capabil să asigure sprijinul de luptă, atât pe timpul participării forţelor la acţiuni militare cât şi în cadrul procesului de instruire.

Sistemele de lansatoare multiple de rachete, parte importantă a sistemului de artilerie terestră, vor acţiona independent sau integrat cu celelalte sisteme pentru îndeplinirea misiunilor. Datorită caracterului de interoperabilitate, sistemele lansatoare multiple de rachete pot fi puse la dispoziţia NATO, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul Alianţei şi a iniţiativelor regionale.

Sistemul HIMARS și-a dovedit maturitatea operațională în conflicte reale, fiind testat pe timpul operațiilor militare.

Advertisement

Foto: Facebook MApN

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions