Conecteaza-te cu noi

Politica

Elena Băsescu (PMP): Localitățile mici nu trebuie să mai fie ”cantitate neglijabilă”

Published

on

În această campanie pentru alegerile parlamentare, PMP Constanța acordă o atenție sporită localităților mici și neglijate de partidele care s-au perindat la putere. Candidații propuși de PMP Constanța, în frunte cu Elena Băsescu (pentru Camera Deputaților) și Claudiu Palaz (pentru Senat) participă la întâlniri cu electoratul din localitățile județului Constanța. Desigur, întâlnirile sunt organizate în condițiile restrictive de distanțare socială. Mesajul Elenei Băsescu este acela că județul Constanța merită să fie pe prima poziție după București în ceea ce privește dezvoltarea economică și calitatea vieții. Ea afirmă că județul Constanța nu însemnă doar portul Constanța și stațiunile de pe litoral. Putem ținti sus, dacă rezolvăm problemele din localitățile mici – crede Elena Băsescu.

”Pentru a duce Constanţa pe locul întâi ca dezvoltare economică şi calitate a vieţii, trebuie ca politicienii să acţioneze pentru a-i ajuta şi pe constănţenii din localităţile mai mici. Este un aforism englezesc care spune că „a rising tide lifts all boats”. Cred cu tărie că trebuie să ajutăm întreg judeţul să se dezvolte uniform şi, când vom rezolva problemele mici, abia atunci vom putea ținti sus. De aceea, dacă oamenii îmi vor acorda încrederea lor la alegerile din 6 decembrie, voi susţine în Parlament şi la nivel politic general toate proiectele importante pentru comunităţile locale, indiferent cât de mici ar fi ele.” – declară Elena Băsescu.

În ultimele zile, Elena Băsescu a participat la întâlniri electorale la Techirghiol și Topraisar.

”În Techirghiol, se vorbeşte de ani de zile despre nevoia unei legislaţii care să încurajeze pescuitul în apele Mării Negre. De asemenea, oamenii care se ocupă cu agricultura îşi doresc reabilitarea şi dezvoltarea sistemului de irigaţii, mai ales că schimbările climatice s-au tradus în Dobrogea cu secetă prelungită. Crescătorii de animale ar vrea iniţierea unui proiect de către Consiliul Judeţean prin care staţiunea de ovine din cartierul Palas (Constanta) sa le ofere oi cu valoare genetică sporită. Colegii mei de la PMP Techirghiol vorbesc şi despre presiuni exercitate de aleşii locali de altă coloratură politică.” – a scris Elena Băsescu într-o postare pe Facebook, la finele acțiunii.

Advertisement

De asemenea, ea a notat că cetățenilor din Topraisar li se promite de ani de zile că localitatea lor va fi conectată la rețeaua națională de alimentare cu gaze naturale. Cu toate acestea, rețeaua de gaze rămâne în continuare un vis frumos și atât.

” Angajamentul meu ferm este că, împreună cu Claudiu Palaz şi cu sprijinul celorlalţi parlamentari PMP, aceste localităţi din judeţul Constanţa nu vor mai rămâne „cantitate neglijabilă”. Mă voi lupta pentru alocări bugetare crescute şi voi vorbi constant despre nevoia scăderii birocraţiei şi a accelerării investiţiilor în infrastructura mică şi adesea lăsată la urmă.” – declară Elena Băsescu.

Fiica fostului președinte Traian Băsescu este locul 1 pe lista de candidați propusă de PMP Constanța pentru Camera Deputaților. Elena Băsescu este economist și, totodată, a absolvit un masterat în științe politice. În perioada 2009 – 2014, a fost membru în Parlamentul European. În această calitate a fost vicepreședintele Comisiei pentru Petiții a Parlamentului European. Totodată, a activat în comisiile de politică externă și afaceri monetare, în perioada în care s-au adoptat pachetele de măsuri pentru combaterea crizei economice globale, dar și în comisia pentru relațiile cu Republica Moldova. Ulterior mandatului de europarlamentar, Elena Băsescu a lucrat la Camera de Comerț și Industrie a României, în departamentul de relații comerciale internaționale. De asemenea, este antreprenor, dar și mamă a trei copii. La depunerea candidaturii pentru Camera Deputaților, Elena Băsescu a declarat că va susține proiecte de infrastructură și dezvoltare a sectorului turistic, sector pentru care propune diminuarea taxelor pentru salarii după modelul care se aplică în domeniul construcțiilor.

 

Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța

Executat de Asociația Puterea Civică – portal: www.ordinea.ro

Advertisement

– CUI mandatar financiar coordonator: 11200012

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions