Conecteaza-te cu noi

Politica

Majorarea alocațiilor nu va avea loc în viitorul apropiat. Iohannis a retrimis legea la Parlament

Published

on

Klaus Iohannis cere reexaminarea legii prin care alocațiile copiilor vor crește eșalonat, lege respinsă de Parlamentul României, care a votat ca măsura să fie implementată printr-o tranșă unică.Legea transmisă la promulgare are ca obiect de reglementare respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020 prin care se modifică art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, după cum urmează:

„Art. 3. – (1) Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de: a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3); c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap. (2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2022. (3) Începând cu drepturile bănești aferente lunii august 2020, cuantumul alocației de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferența dintre cuantumul prevăzut la alin. (1) și cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020. (4) În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie și drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an. (5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. (6) În condițiile în care bugetul de stat poate susține un cuantum mai mare al alocației de stat pentru copii, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili un nivel mai ridicat decât cel prevăzut la alin. (5). (7) Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul. (8) Alocația de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizația lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare. (9) Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii prevăzut la alin. (3)-(5) rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului”.

Sursa: stiripesurse.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions