Conecteaza-te cu noi

Actual

Elevii Colegiului Economic Mangalia ar putea să îşi păstreze sediul! Vezi ce discuţii au fost

Published

on

În cursul zilei de ieri, la Colegiul Economic Mangalia, a avut loc o sedință care a avut ca ordine de zi dezbaterea privind intenția administrației locale de a muta sediul Colegiului Economic Mangalia în cadrul căminelor din incinta Liceului Tehnologic „Ion Bănescu”, urmând ca spațiul să fie relocat Școlii gimnaziale „Gala Galaction”.

La întâlnire au participat: primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, consilierul local Mihai Sorin, inspector general-adjunct, Anca Dragomir, inspector pentru învățământul profesional și tehnic, Daniela Frangopol, Șeful Serviciului Proiecte din primăria Mangalia, Popa Ciprian, profesori și părinți, reprezentanți ai Consiliului elevilor din Colegiul Economic.

În deschiderea ședinței, directorul Ciobănel Raluca-Simona a prezentat poziția Colegiului Economic şi a precizat că mutarea ar aduce prejudicii materiale și morale celor 930 de elevi ai școlii, ar duce la pierderea acreditării din cauza neîndeplinirii  condițiilor minimale, ar bloca proiectele în derulare, ar duce la pierderea finanțărilor.

Au fost ascultate opiniile cadrelor didactice, ale părinților și ale reprezentantului Consiliului elevilor. Primarul Radu Cristian a arătat că este deschis  dialogului și că această întâlnire este una constructivă, deoarece a aflat opiniile profesorilor, ale părinților și numeroase aspecte specifice învățământului tehnologic, profil servicii.

Advertisement

A precizat, de asemenea, că nu va lua o decizie fără consultarea tuturor directorilor de școli din municipiu. Și, pentru că este importantă opinia elevilor, la finalul ședinței a stat de vorbă cu aceștia, și-a exprimat dorința ca elevii să aibă rezultate bune, și, dacă ei doresc să performeze în acest spațiu, așa va fi.

Concluzia este una optimistă pentru Colegiul Economic Mangalia, care dorește să-și păstreze sediul. Această clădire este un simbol pentru oraș, fiind sinonim cu învățământul economic de calitate din sudul litoralului.

Citiţi şi materialul de ieri:

Scandal la Mangalia! Mutarea Şcolii 5 scoate în stradă elevii Colegiului Economic

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions