Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Societate

Elevii de gimnaziu și cei de liceu revin azi la cursuri

Published

on

Elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal se întorc luni, 3 ianuarie, la cursuri după vacanţa de iarnă.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, grupele/clasele din învăţământul preşcolar şi primar vor avea vacanţă până pe 9 ianuarie 2022.

Semestrul I se va încheia pe 14 ianuarie, iar semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie.

Următoarea vacanţă – cea de primăvară (Paşte) – va fi de vineri, 15 aprilie 2022 – până duminică, 1 mai 2022. 

Advertisement

Potrivit programei școlare,  vor urma cursuri până pe 14 ianuarie atât pentru cei din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, cât și pentru cei din învățământul preșcolar și primar.

De pe 17 ianuarie 2022 va începe cel de-al doilea semestru, iar până pe 14 aprilie vor fi cursuri, apoi urmând să fie vacanța de Paște. Aceasta începe vineri, 15 aprilie, și se termină pe 1 mai.
Elevii vor reveni la cursuri de pe 2 mai până pe 10 iunie.

De la acest program vor face excepție cei din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și cei cu frecvență redusă care vor finaliza cursurile pe 27 mai 2022; elevii din clasa a VIII-a care vor finaliza cursurile pe 3 iunie 2022 și elevii din învățământul liceal – filiera tehnologică și învățământul profesional care vor termina pe 1 iulie 2022.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions