Conecteaza-te cu noi

Administratie

Eterna poveste a cablurilor de pe stâlpi/copaci. Administrația Chițac spune că vrea să rezolve problema

Published

on

Primăria Constanța reia vechea problemă a cablurilor atârnate pe stâlpi. Promisiuni că aceste cabluri vor dispărea avem de pe vremea fostului primar Decebal Făgădău. Nu s-a rezolvat. Acum, administrația Chițac vine și ea și ne spune că o să facă și o să dreagă și ea. În acest sens, Primăria ne anunță că reprezentanții ei și operatorii rețelelor de comunicații au avut o primă întâlnire pe acest an pentru a stabili măsurile ce trebuie luate pentru a rezolva problema atât de neplăcută și care trenează de mulți ani a cablurilor atârnate și a colacilor de sârmă agățați pe stâlpi.

„În afara unui aspect neplăcut și dezordonat, aceste cabluri reprezintă un pericol pentru siguranța cetățenilor. Operatorii rețelelor de comunicații trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să  acționeze în următoarele direcții:

– înlăturarea de urgență a surplusurilor de cablu de pe stâlpii de iluminat

– eliberarea urgentă de sarcini a stâlpilor metalici și a celor din fibră pentru a preveni eventualele situații nedorite generate de prăbușirea acestora pe carosabil sau pe partea pietonală

Advertisement

-în intervalul 21.02.2022 – 15.03.2022 trebuie finalizată acțiunea de etichetare și cosmetizare a rețelelor din cartierul Faleză Nord.

De asemenea, un aspect important despre care s-a discutat în cadrul ședinței desfășurate la Primăria Constanța, a fost scurtarea timpilor de intervenție pentru deficiențele care periclitează siguranța circulației auto și pietonale – max 1-3 ore , respectiv 72 de ore pentru cele referitoare la cabluri și cutii de distribuție poziționate necorespunzător pe stâlpii de iluminat și clădiri.“, spune Primăria Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions