Preşedintele USR, deputatul Dan Barna, critică numirea noilor miniştri de la Interne şi Externe, despre care spune că sunt “oameni incompetenţi”, conform Agerpres. “Este o decizie...
Liderul PLUS Dacian Cioloș a declarat miercuri, la RFI, că alianța USR-PLUS este pregătită să preia guvernarea, „dacă e nevoie”, insistând încă o dată pentru alegeri...
Dan Barna a anunțat, vineri seara, la București că obiectivul USR-PLUS este ca într-un an și jumătate să dea României un președinte și primul ministru, dar...
Ideea de a reveni la alegerea primarilor din două tururi de scrutin, dacă niciunul dintre candidați nu obține cel puțin 50% plus unu din voturi, așa...
Conducerea Alianței 2020 USR-PLUS a ajuns și la Constanța în cadrul campaniei de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Cu această ocazie, liderii...
Fostul premier Dacian Cioloş anunţă că ”s-a născut principala forţă de opoziţie: Alianţa 2020 USR+PLUS“. Decizia a fost luată de forurile de conducere ale celor două...
Ceremonia de marcare a preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România a avut loc joi seară, la Ateneul Român, în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude...
Liderul USR Dan Barna cere, într-o postare pe Facebook, demisia lui Carmen Dan, despre care afirmă că este doar “un propagandist jalnic al lui Liviu Dragnea,...
Liderul Uniunii Salvați România, Dan Barna, a declarat, joi, pentru Mediafax, că USR are discuții cu familia europeană ALDE, dar și cu alte partide europene, precum...
Dan Barna, președintele USR, a susţinut marţi o conferinţă de presă în care a proiectat imagini prin intermediul cărora acuză că reprezentanții Poliţiei Locale şi cei...