Primăria Constanța informează că, prin S.C. Confort Urban, va continua și în această săptămână lucrările de reamenajare a trotuarelor, reparații ale carosabilului, amenajare de parcări, realizare...
Consilierii locali municipali din Constanța sunt chemați joi, 31 octombrie, în ședință ordinară pentru a vota, printre altele, un proiect de hotărâre privind instituirea unor facilități...
DISPOZIŢIA NR. 4331 privind convocarea Consiliului local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară, Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa; Având în vedere prevederile art. 133 alin. (1),...
În baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Primăria Constanța anunță că va organiza luni, 4 noiembrie, la ora 11:00, în sala...
Primăria Constanța le aduce vești bune locuitorilor din cartierul Compozitorilor. Autoritatea locală anunță că se construiește de la zero un număr de opt străzi. Două dintre...
24 de autoturisme abandonate în diverse zone ale orașului vor fi ridicate în cursul acestei săptămâni, în cadrul acțiunii de eliberare a domeniului public de astfel...
Primăria Constanța spune, într-un comunicat de presă, că un constănțean a confundat locul de joacă de pe strada Dionisie cel Mic cu propria sa curte. „Omul,...
După sesizările primite de la locuitorii cartierului Faleză Nord privind haosul creat prin introducerea circulației în sens unic pe strada Unirii, Primăria Constanța a venit cu...
Primăria Constanța ne anunță că va continuă să demoleze garajele construite ilegal pe domeniul public, pentru suplimentarea locurilor de parcare. În acest moment, alte 25 de...
Primăria Constanța a introdus, ieri, circulație cu sens unic pe strada Unirii, dinspre străzile Ion Rațiu spre Zorelelor. Măsura a fost impusă după ce, în urmă...