Conecteaza-te cu noi

Administratie

Făgădău s-a întâlnit cu reprezentanții Băncii Mondiale. Vezi ce au discutat!

Published

on

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a participat la o întâlnire de lucru cu directorul regional pentru Dezvoltare Durabilă în Europa și Asia Centrală, Steven Schonberger, directorul Dezvoltare Urbană și Reziliență pentru Europa și Asia Centrală, David Sislen, directorul de țară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, Tatiana Proskuryakova, și Directorul Executiv în cadrul Consiliului Băncii Mondiale, Florin Vodiță, anunță autoritatea publică locală într-un comunicat

Potrivit sursei citate, tema centrală a discuțiilor a vizat acordul de servicii de asistenţă tehnică pe baza căruia municipalitatea pune în aplicare bunele practici internaţionale în domeniul dezvoltării urbane.

„Constanța trece printr-o transformare profundă. Demolăm zidurile care s-au ridicat între sectorul public, societatea civilă și sectorul privat. Aveam nevoie de acest acord care ne furnizează cele mai bune soluții ale specialiștilor pentru a dezvolta orașul pe mai multe planuri. Schimbăm mentalități și lucrăm după proceduri bine stabilite”, a declarat Decebal Făgădău.

Primăria Constanța se laudă că urbea reședință de județ este primul oraș din lume care a încheiat un acord de asistență tehnică, lucrând direct cu Banca Mondială pe trei piloni principali:

Consolidarea capacităţii de planificare şi management al investiţiilor, cu accent pe sprijinirea îmbunătăţirii proceselor de planificare şi implementare a proiectelor, îmbunătăţirea gradului de sustenabilitate financiară a municipalităţii şi elaborarea unui program de investiţii multianual;

Advertisement

Îmbunătăţirea capacităţii de management al activelor municipale şi de regenerare urbană, prin identificarea unor bunuri neutilizate la adevăratul lor potenţial şi care ar putea fi valorificate mai bine în vederea susţinerii obiectivelor de politici publice pe care şi le propune primăria. În plus, se acordă sprijin şi pentru adoptarea bunelor practici internaţionale pentru dezvoltarea urbană a oraşului, precum şi pentru abordarea activităţilor de reabilitare a cartierelor cu arhitectură veche.

Sporirea gradului de competitivitate a zonei metropolitane, cu accent pe dezvoltarea unui profil de competitivitate în Zona Metropolitană Constanţa, evaluându-se performanța comercială a municipiului şi capacitatea acestuia de a-şi valorifica potenţialul de export şi sprijinirea eforturilor primăriei de promovare şi facilitare a investiţiilor.

„În mod normal Banca Mondială lucrează cu guvernele. Ceea ce am observat însă în țări ca România este că există orașe conduse de primari foarte dinamici care își doresc să găsească rapid soluții pentru dezvoltarea comunităților, așa cum este cazul Constanței. Primarul Făgădău și echipa sa cunosc foarte bine avantajele pe care le conferă poziția privilegiată a acestui oraș și își doresc să valorifice cât mai bine potențialul extraordinar al acestuia. Ne bucurăm că și Banca Mondială contribuie cu experiența și soluțiile propuse astfel încât cetățenii să devină participanți activi la dezvoltarea orașului lor”, a declarat Steven Schonberger.

Reamintim faptul că primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat, în 2017, cu Banca Mondială, un acord de asistență tehnică pe o perioadă de trei ani. Obiectivul acestui parteneriat este acela de a transforma Constanţa într-o „destinaţie mai atractivă, mai competitivă şi mai smart pentru investitori şi pentru locuitori.“

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions