Conecteaza-te cu noi

Actual

Familia unui bărbat decedat în spitalul din Constanța face acuzații grave. Inelul și verigheta, înlocuite cu bijuterii contrafăcute

Published

on

Familia unui bărbat care a murit în urmă cu câteva zile în Spitalul Județean din Constanța face acuzații grave. Potrivit fiicei acestuia, în momentul în care au ridicat din unitatea sanitară bunurile bărbatului  decedat au constatat că bijuteriile din aur pe care le purta tot timpul la el nu mai erau. În locul lor au găsit niște tinichele. Oamenii au făcut plângere atât la Poliție, cât și la spital.

Ce spune IPJ Constanța? 

La data de 14 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că aceasta s-a prezentat la spital pentru ridicarea bunurilor aparținând tatălui său, care a decedat în spital, iar în acel moment a constatat faptul că inelul și verigheta purtate de către defunct ar fi fost înlocuite cu alte bijuterii.

Prejudiciul reclamat este de aproximativ 5.100 de lei.

Advertisement

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul

Și reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență au făcut declarații

Biroul de presă al SCJU Constanța a precizat că în acest caz urmează să se întrunească comisia de disciplină și vor fi luate măsurile ce se impun.

”Conducerea Spitalului Județean Constanța a luat la cunoștință cele reclamate, s-a demarat deja o anchetă internă pentru a se stabili ce s-a întâmplat din momentul în care pacientul a fost preluat de către personalul nostru, urmează să se întrunească și comisia de disciplină iar în cazul în care cele reclamate de către aparținători se confirmă, se vor lua toate măsurile care se impun intru cat nu sunt tolerate asemenea fapte.

Foto: Ziua de Constanța

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions