Conecteaza-te cu noi

Actual

Festivalul Internațional de Teatru pentru Elevi ”Aplauze”, la Constanța.

Published

on

Evenimentele de anvergură internaţională devin aproape o obişnuinţă în peisajul activităţilor realizate de elevii şi profesorii Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân”.

În perioada 26 – 29 mai va avea loc cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Elevi ”Aplauze”, eveniment aflat în Calendarul Activităților Educative Regionale 2019.

La Festival vor participa 9 trupe din țară (din 21 înscrise), 2 trupe din Constanța (din 4 înscrise) și 5 trupe din străinătate (Republica Moldova, Ucraina, Bosnia și două trupe din Serbia). Coordonatorii evenimentului sunt prof.dr. Vasile Nicoară, directorul instituţiei,  prof.dr. Luminița Radu și prof. Andaluzia Arif.

Cele 16 trupe care vor fi prezente la Constanţa, din cele 30 înscrise,  selectate conform unor criterii foarte riguroase, dar şi actori consacraţi precum Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Daniel Niţoi, Oana Drăghici sau Jean Lemne ne dau certitudinea că vom asista la spectacole de înaltă ţinută artistică şi că ne vom bucura de teatru profesionist făcut de pasionaţi ai acestei arte.

Advertisement

Iată programul:

Duminică, 26 mai,  cu începere de la ora 18.30 se va desfășura festivitatea de deschidere la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Elpis”. Va avea loc un spectacol de gală interactiv oferit de compania Perform A.R.T., respectiv ”O carte de vizită”.

Luni, 27 mai, la Colegiul Național Mircea cel Bătrân se vor desfășura ateliere de lucru, în intervalul 9.00 – 11.00.

De la ora 11.30 se va desfășura o repetiție la scenă deschisă, iar apoi vor avea loc următoarele reprezentații, la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski:

13,00          Trupa KANGAI (Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu” Iași) – piesa ”Avioane de hârtie”(de Elise Wilk)

Advertisement

13,50          Trupa ȘTEFAN IORDACHE   (Centrul cultural ”Ștefan Iordache” Sector 5, București) – piesa ”Zidul” (text colectiv)

14,40          Trupa THE KNOCKERS (Colegiul Naţional ”Petru Rareş”Suceava) – piesa “Ce nu se vede” (text original)

15,30                    Trupa ARTHESIUM (Bucuireşti) – piesa “Cine sapă” (de Ion Băieşu)

PAUZĂ (16,10-16,30)

16,30          Trupa INSIDEOUT (Colegiul Economic “A.D.Xenopol”, București) – piesa ”Dance” (de Dorin Eugen Ionescu)

Advertisement

17,20          Liceul „Mihail Kogălniceanu” Chişinău, Republica Moldova – piesa “Romeo şi Julieta” (de William Shakespeare)

18,10          Școala nr 1 Mykolaiv, Ucraina — piesa “Scrisori de viaţă-Letters of Life” (de Marharyta Bondarenko)

19,00          Trupa ENGLISH DRAMA CLUB (Grammar School „Isidora Sekulic” Novi Sad, Serbia) – piesa „Bine aţi venit în junglă/Welcome to the jungle” (text original elev Jelena Vasić)

PAUZĂ (19,40-20,00)

Spectacolul de gală va fi oferit de compania Perform A.R.T. Este vorba despre ”Dragoste în 5 acte”. În distribuție vor fi: Cristina Deleanu, Oana Drăghici, Eugen Cristea, Daniel Nițoi, Jean Lemne.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions