Conecteaza-te cu noi

Societate

FITIC vă invită, astăzi, la confesiuni

Published

on

 Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa 2019, ediţia a IV-a, şi-a făcut intrarea în scenă cu spectacolul „Întoarcerea de acasă”, construit pe textul lui Ștefan Caraman, câştigătorul Consursului de Dramaturgie al FITIC de anul trecut. Alina Mișoc ne-a vorbit, frust, în „Întoarcerea de acasă”, despre curajul de a ne povesti în faţa lumii exact aşa cum suntem, în urma întâmplărilor ce şi-au pus amprenta asupra noastră. Un spectacol confesiune ce te poartă prin diferite etape ale vieţii. Regia: Bia Baraboi.

Cel de-al doilea spectacol, „Și n-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, în regia lui Andrei Sever Bârzan, a adus în scenă patru actori (Dan Murzea, Delia Riciu, Oana Moșneagu și Ștefan Mihai), cinci tablouri, șase cupluri, dragoste, conflict, sex, manipulare şi limbaj, toate ambalate într-o comedie despre nereuşită, eşec, ratare, dorinţă şi neîmplinire. Un antibasm comic pentru adulți în care antagonistul a fost fantezia, iar eroul, realismul.

„Libretto Solitudine“ a stârnit, de asemenea, ropote de aplauze la scenă deschisă, cei șapte actori (Mădălina Craiu, Ana Susca, Reka Szasz, Ștefan Huluba, Andrei Cătălin, Kostas Mincu, Sever Bârzan) prezentând publicului constănțean un fals cabaret despre singurătate: 34 de personaje, un text colectiv, o comedie despre lucruri triste povestită în 21 de tablouri.

În esență, Libretto Solitudine, o producție Jamais Vu, este un spectacol colectiv, în care toți și-au exprimat ideile despre singurătate (paradoxal împreună), uneori cântate, alteori dansate, uneori prin clovnerie, alteori fățiș, fără artificii. Regia: Matei Lucaci-Grunberg.

Advertisement

Sunteți așteptați şi astăzi la Teatrul de Stat și Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“, cu noi producții independente ce, cu siguranță, vă vor trezi sentimente necunoscute poate, stări de bine și emoții perturbatoare.

La lăsarea întunericului, Andreea Bibiri va aduce la viață o femeie ce trece printr-o criză de cuplu. După numeroase tentative de sinucidere, din cauza aventurilor lui extraconjugale, femeia acceptă propunerea soțului de a avea O RELAȚIE DESCHISĂ, de a continua să rămână cei mai buni prieteni, căsătoriți fiind, în timp ce au o viață (exclusiv) sexuală în afara căsniciei. Așadar, la Teatrul de Stat Constanța, de la ora 21.00, vă invităm la un spectacol despre eșec și căsătorie, dar și despre iubire și speranța de a o regăsi.

Organizatorii vă mulţumesc pentru interesul arătat şi reiterează faptul că intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa 2019, ediţia a IV-a este organizat de Art Society Center şi finanţat de Primăria Municipiului Constanţa.

Iată și restul programul de astăzi:

Advertisement

Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul de mare“

16.30 – Probleme la 17 ani – Trupa Shakespeare

De: Kelly Fremon Craig

Regia: Dorin Eugen Ionescu

Distribuția: Anisia Bandi Turtoi, Yasmina State, Irina Oancea, Dragoș Șerban, Steven Radomir, Dodi Jawad, Alex Figaro

Advertisement

Durata: 50 min

De parcă viața de licean nu era oricum suficient de complicată, totul devine și mai greu de suportat pentru Nadine, după ce Krista, cea mai bună prietenă a ei, se combină cu fratele ei mai mare.

 18.30 – Cine credem noi că suntem – Trupa Praf de stele

De: John Hughes

Adaptare dupa filmul The Breakfast Club

Advertisement

Regia: Arina Cojocaru

Distribuția: Mihaela Anghel, Clara Harasim, Ana Sălăgeanu, Catinca Hanțiu, Robert Ioan, Gabrian Gheorghiu

Durata: 45 min

Cinci elevi din categorii sociale diferite trebuie să petreacă o zi de sâmbătă, împreună, în detenție. Au opt ore la dispoziție ca să descopere cine sunt cu adevărat. La finalul zilei, niciunul dintre ei nu va ieși din sală la fel cum a intrat. Câte lucruri pot avea în comun un tocilar, o „prințesă“, un sportiv, o ciudată și o rebelă?\

Teatrul de Stat Constanța

Advertisement

18.00- Necăsătoria – Teatrul de Artă

Regia: George Constantinescu

Distribuția: Ariadna Elena Șeulean, Theo Costache

Întrebările sunt simple: Care este legătura dintre iubire și căsătorie? Cât este tradiție/educație și cât este dorință, în decizia unei căsătorii? Cât ajută sau cât încurcă iubirea o căsătorie? Vrem sau trebuie să ne căsătorim?

„Necăsătoria“ este piesa perfectă pentru cei căsătoriți, cei care vor să se căsătorească, cei care nu vor să se căsătorească, cei care s-au gândit să se căsătorească, cei care știu un cuplu căsătorit, cei care știu pe cineva care nu trebuia să se căsătorească și pentru toți ceilalți.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions