Conecteaza-te cu noi

Politica

Florin Gheorghe visează deputăția! Candidează pe listele PSD Constanța!

Published

on

Ieri, la București s-a desfășurat ședința Comitetului Executiv Național al PSD, în care s-au definitivat listele cu candidații pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie. Deși la Constanța listele se alcătuiseră într-o anumită ordine, la București ele au fost oarecum refăcute. Ne referim aici la listele pentru Senat, care erau deschise de actualul senator Nicolae Moga, urmat de Liviu-Tit Brăiloiu. Cu toate acestea, la București s-a făcut inversarea, astfel că Brăiloiu a fost trecut primul pe listă, iar Moga a rămas pe cea de-a doua poziție. Pe restul pozițiilor se află Ștefan Mihu, fost director al Administrației Financiare, Lucian Băluț, fost director al Administrației Porturilor Constanța, Daniel Georgescu, primar al comunei Limanu, Veronica Gheorghe, consilier județean, și Aurelian Marin, fost șef al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism. La Camera Deputaților, lista este deschisă cu o surpriză: Iulian Iancu, fost secretar de stat la Ministerul Economiei. El a fost în mandatul trecut deputat de Bacău, dar este membru în Camera Deputaților din anul 2004! Mai întâi a reprezentat județul Neamț, după care a fost deputat de Bacău. ”Noi am dorit să-l aducem la Constanța datorită expertizei sale în domeniul energetic. Este inginer în petrol și gaze, iar în opinia noastră este un superprofesionist.”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Constanța, Mircea Dobre. Tot el a precizat că la Constanța este nevoie de un astfel de specialist. Pe lista oficială a PSD urmează actualii deputaţi Mircea Dobre, Cristina Dumitrache şi Radu Babuș. Pe locul cinci îl regăsim pe consilierul local George Vișan, iar pe şase, pe deputatul Florin Gheorghe. În ceea ce-l privește pe Gheorghe, ne facem datoria și precizăm că el a fost ales deutat de Constanța în anul 2012, pe listele PD-L. Nu știm cât de multe lucruri a reușit să facă ca și parlamentar, dar este cert că s-a priceput de minune să schimbe partidele politice în care s-a aflat. Ales pe listele PD-L, cum spuneam, după doar un an a părăsit partidul și s-a mutat la PMP. Nici aici nu a făcut prea multă treabă, deoarece a trecut la UNPR. Dar, după ce au apărut problemele cu Oprea, a plecat de la UNPR și s-a îndreptat către PSD. Ceilalţi candidaţi sunt: Luminița Vlădescu, Marioara Cojoc, Nicolae Tănase, Teodor Patrichi, Dumitru Lungoci, Mariana Gâju, Marcel Brătianu, Dragoș Făină, Florin Chelaru. L-am întrebat pe Mircea Dobre de ce nu mai figureză pe listă Alexandru Căutiș, care a ridicat multe semne de întrebare atât în mass-media locală, cât și în cea centrală. Dobre ne-a spus: ”Cu Căutiș a fost doar o discuție, dar nu s-a concretizat prin nominalizarea sa pe listele PSD.”. Tot el ne-a declarat că în ceea ce privește Constanța, PSD speră să  obțină două mandate de senator și cel puțin cinci, dacă nu șase, de deputat. ”Noi nu ne uităm în curtea celorlalte partide. Sperăm să obținem un rezultat foarte bun pentru că la noi chiar s-a lucrat. De luni de zile lucrăm la aceste nominalizări și sperăm să obținem rezultate foarte bune”, ne-a declarat Mircea Dobre.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions