Conecteaza-te cu noi

Actual

Focar de gripă în județul Constanța

Published

on

 

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă, Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să se asigure că unitățile sanitare din subordine instituie toate măsurile necesare pentru protecția personalului și a pacienților. Astfel, managerii de spitale au obligația să se asigure că sunt respectate cu strictețe măsurile igienico-sanitare în unitățile sanitare și că personalul medical are la dispoziție și poartă echipamentul de protecție. De asemenea, Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să prezinte în cel mai scurt timp o situație a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale și, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienților internați. În acest moment există stocuri de anitivirale specifice pentru gripă la producători, care să permită și farmaciilor cu circuit deschis aprovizionarea cu aceste medicamente pentru populație. Ministerul Sănătății recomandă tuturor farmaciilor să se aprovizioneze  cu medicamentele și produsele necesare preveniri și tratării gripei. De asemenea, recomandă populației care prezintă semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect. Dat fiind că sezonul de gripă se estimează că va dura până la finalul lunii martie și chiar începutul lunii aprilie, specialiștii recomandă vaccinarea ca cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii cu virusurile gripale. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. O altă modalitate de a preveni răspăndirea virusului gripal este  izolarea la domiciliu în cazul diagnosticării cu gripă și evitarea contactului cu alte persoane. Suntem în plin sezon de gripă de aproximativ două săptămâni, dar, conform specialiștilor, încă nu este vorba despre o epidemie de gripă, care se instituie în condițiile în care există o creștere de 20% cazuri gripă față de prognoza așteptată. Conform statisticilor INSP, în săptămâna 29.01.2018 – 04.02.2018, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu infecții respiratorii și gripă a înregistrat o creștere față de săptămâna precedentă. Există focare locale de gripă în București, Constanța, Iași cu tendința de extindere regională și cazuri sporadice în unele județe. De la începutul sezonului 2017-2018 au fost înregistrate 22 decese confirmate cu virus gripal. Ultimele 4 cazuri  de deces cauzate de gripă au fost confirmate ieri, 12 februarie, astfel: 8 februarie – o femeie de 65 de ani din județul Călărași; 10 februarie – un bărbat în vârstă de 67 de ani din Bihor; 11 februarie – o femeie de 63 de ani din Arad; 12 februarie – un bărbat în vârstă de 48 de ani din județul Iași. În toate cele patru cazuri existau condiții medicale preexistente, iar persoanele nu erau vaccinate antigripal.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions