Conecteaza-te cu noi

Actual

Reînvie pescuitul în zona Mangalia? O asociație a semnat un contract de finanțare impresionant

Published

on

Asociația FLAG Mangalia Litoral a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM, pentru implementarea proiectului intitulat “Dezvoltarea comunităților pescărești prin implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală integrată în zona Mangalia Litoral”. Valoarea totală alocată implementării proiectului este de 12.781.649,58 lei, din care 8.833.468,54 lei reprezintă valoarea alocată implementării propiectelor prin POPAM, inclusiv costurile de funcționare și animare. Constituită cu scopul de a implica și dezvolta comunitățile pescărești, Asociația FLAG Mangalia Litoral își propune implementarea unei strategii locale integrate care urmărește dezvoltarea unui sector piscicol competitiv, modern și dinamic, bazat pe activități durabile de pescuit și acvacultură, fără a neglija aspectele legate de protecția mediului, dezvoltarea socială și bunăstarea economică. Inițiativa de dezvoltare locală are ca punct central cea mai veche tradiție a zonei, cea a pescuitului, favorizată de așezarea pe țărmul Mării Negre cu un mare potențial pentru dezvoltarea pescuitului marin, prin atragerea de investiții în activități piscicole și de acvacultură, în vederea dezvoltării durabile a teritoriului. Pescuitul şi acvacultura, alături de prelucrarea peştelui şi comerţul cu peşte şi produse din peşte, sunt activităţi prezente în toate cele 5 comunități membre ale parteneriatului public privat: comuna 23 August, municipiul Mangalia, comuna Limanu, comuna Albești și comuna Pecineaga.  Implementarea proiectului „Dezvoltarea comunităților pescărești prin implementarea strategiei de dezvoltare locală integrată în zona Mangalia Litoral” contribuie totodată la dezvoltarea și consolidarea unor servicii de calitate în sectorul pescăresc, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea infrastructurii specifice activității de pescuit (porturi, puncte de centre de primă vânzare, etc). Cu ajutorul acestui proiect se dorește obținerea unui diagnostic corect și realist asupra zonei, identificarea avantajelor și a problemelor, a oportunităților și a riscurilor ce pot apărea, precum și formularea priorităților, obiectivelor și a măsurilor necesare a fi implementate în zonă. Beneficiarii direcți dar și indirecți ai acestui proiect de dezvoltare a comunităților pescărești sunt unitățile administrativ teritoriale, asociațiile de pescari, persoanele fizice autorizate, dar și întreprinderile individuale/familiale. Principalele probleme care justifică necesitatea implementării unei Strategii de Dezvoltare Locală sunt infrastructura insuficient dezvoltată, mijloace de transport specializat insuficiente și în mare parte învechite, nivelul de trasabilitate scăzut, precum și lipsa activităților pentru crearea de locuri de muncă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions