Conecteaza-te cu noi

Societate

Focare de gripă aviară în zona lacului Sinoe. Iată ce măsuri trebuie respectate

Published

on

În data de 18 martie, inspectorii IDSA București (Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală) au confirmat existența a două focare de gripă aviară H5N1 la două cadavre de pelicani creți proveniți din Insula Ceaplace și Insula Prundul cu păsări de pe lacul Sinoe.

Imediat s-au dispus măsuri pentru controlul influenței aviare, pentru împiedicarea răspândirii bolii către efectivele de păsări domestice și pentru a reduce gravitatea efectelor economice ce pot decurge pe teritoriul țării noastre.

Au fost stabilite zone de protecție și de supraveghere, de 3, respectiv 10 km, conținând Cetatea Histria și luciul de apă și mlaștini, precum și suprafețele dintre Jurilovca și Vișina, ambele din județul Tulcea și localitățile: Istria, Nuntași, Săcele, Mihai Viteazu, Sinoe și Vadu din județul Constanța.

Măsuri aplicate în zonele infectate:

Advertisement
  • ecarisarea imediată a cadavrelor prin preluarea și neutralizarea acestora de către o unitate autorizată sanitar veterinar;
  • monitorizarea coloniilor de păsări sălbatice prezente în zona afectată prin acțiuni de supraveghere și de control activ al păsărilor sălbatice moarte sau muribunde, în special al celor care aparțin speciilor-țintă și comunicarea tuturor informațiilor către D.S.V.S.A Constanța;
  • recensământul și identificarea tuturor exploataţiilor din zonă ce deţin păsări domestice;
  • acțiuni de supraveghere și de control activ al păsărilor din zona de protecție;
  • toate păsările sunt plasate și ținute în clădiri închise pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice;
  • prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă, și păsările de curte și alte păsări, în special rațele și gâștele;
  • interzicerea accesului la luciul de apă a rațelor și gâștelor domestice pentru prevenirea oricărui contact direct și indirect cu păsările sălbatice vii;
  • separarea rațelor și gâștelor domestice de alte păsări de curte;
  • la intrarea și ieșirea din exploatații se vor respecta condițiile de biosecuritate (limitarea accesului în curtea păsărilor la o singură pesoană și asigurarea mijloacelor de protecţie pentru interzicerea accesului şi contactului cu păsările sălbatice);
  • interzicerea adăpării păsărilor de curte cu apă de suprafață, provenită din lacuri, bălți;
  • informarea de către proprietari a oricăror semne de boală sau mortalitate;
  • în cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgență medicul veterinar de liberă practică sau DSVSA CONSTANȚA pentru dirijarea acestora la LSVSA din cadrul DSVSA CONSTANȚA în vederea efectuării examenului de laborator;
  • dezinfecția echipamentelor și vehiculelor utilizate pentru transportul păsărilor sau altor materii posibile purtătoare de virus;
  •   interzicerea mișcării din sau în afara exploatațiilor fără aprobarea autorității competente, respectiv DSVSA Constanța;
  •   proprietarii țin evidența persoanelor care intră și ies din exploatație;
  • interdicția de evacuare sau de raspândire a așternutului, gunoiului de grajd și dejecțiilor în afara exploatațiilor;
  • interzicerea circulației sau a transportului păsărilor, ouălor, cărnii și cadavrelor păsărilor;
  • expedierea din zona de protecție a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii separate mecanic, a preparatelor şi a produselor din carne provenite de la păsări domestice originare din zonele de control şi de la vânat sălbatic cu pene din zona respectivă;
  • interzicerea târgurilor, piețelor si expozițiilor;
  • toate cazurile de îmbolnăvire la om cu manifestări respiratorii se anunță medicului uman de familie, având în vedere ca boală se poate transmite la om;
  • campanii de informare a publicului şi de intensificare a conştientizării pericolului de îmbolnăvire printre proprietarii de păsări domestice sau alte păsări captive, vânători, ornitologi şi persoane care prestează servicii de recreere care implică apa.

Foto: Eugen Petrescu

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions