Conecteaza-te cu noi

Actual

Fonduri nerambursabile şi investiţii în bijuterii arhitecturale la Marea Neagră!

Published

on

Programul Operațional Comun ”Bazinul Mării Negre” 2014-2020 acordă până la 1,5 milioane de euro/proiect pentru Promovarea Patrimoniului Istoric şi a Produselor Culturale, prin dezvoltare turistică, în regiunea Mării Negre. 92% din valoarea proiectului depus este nerambursabil. Cu un bogat patrimoniu imobiliar istoric ce aşteaptă să fie valorificat, Constanţa este prima pe listă celor mai favorizate localităţi care ar putea beneficia de această oportunitate.  La kilometrul zero al Constanţei, în Centrului Istoric din zona peninsulară , se regăsesc o seamă de vile şi palate istorice, adevărate bijuterii arhitecturale, care ar putea face obiectul reabilitării, acolo unde e cazul şi al reintroducerii în circuitul cultural – turistic. Artmark Historical Estate deţine în portofoliu astfel de bijuterii tomitane. Dintre ele amintim: Palatul Şuţu (construit pe taluzul mării în stil maur de arhitectul Grigore Cerchez, preţ de pornire 1.100.000 de euro), Vila Zottu (restaurată, situată pe faleza cazinoului, fostul sediu al “Clubului Aristocratic din Constanța”, preţ de pornire 800.000 de euro), Hôtel d’Angleterre / Regina / Intim (construit în anii 1880, strălucitorul şi elegantul imobilul, găzduia la acea vreme baluri caritabile şi banchete oficiale, preţ de pornire 1.500.000 de euro), Grand Hotel (primul hotel modern din oraş, în stil Art Deco, preţ de pornire 950.000 de euro), Casa Laskaridis (omonimă cu una dintre importantele familii grecești ce au contribuit la evoluția culturală și economică a orașului-port, preţ de pornire 775.000 de euro), Blocul arh. Cerchez (o construcție realizată în stil eclectic în care elementele arhitecturale tip maur sunt îmbinate unui stil general funcțional, de tip englezesc, preţ de pornire 250.000 de euro), Blocul interbelic al comunităţii evreieşti (imobilul, actual renovat, reprezintă un simbol al Constanței, fiind la data construcției, în 1930, una dintre cele mai înalte clădiri din Constanța, preţ de pornire 850.000 de euro). Cei interesaţi de această oportunitate, pot depune cererile de finanţare până la 31 mai 2017. Pot depune astfel de cereri: asociaţii de afaceri, asociaţii de IMM-uri, asociaţii şi instituţii culturale din regiunea Bazinului Marii Negre (România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Ucraina, Moldova, Georgia şi Armenia) în parteneriat de minim 3 – maxim 6. Artmark Historical Estate, prin partenerii săi, oferă consultanţă pentru întocmirea proiectelor şi obţinerea finanţărilor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions