Conecteaza-te cu noi

Actual

Fost jandarm din Constanța, avere nejustificată și fals în declarații. Inspectorii de Integritate au sesizat ÎCCJ

Published

on

Un fost jandarm din cadrul Inspectoratului Județean “Mihail Kogălniceanu” Constanța a fost găsit incompatibil de inspectorii Agenției Naționale de Integritate.

ANI a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații sau existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate, în cazul a 4 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Este vorba, conform comunicatului de presă făcut public, joi, aprilie a.c., de Adrian Oprea, fost cadru militar cu funcție de conducere (comandant pluton) în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mihail Kogălniceanu” Constanța.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către OPREA ADRIAN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum 42.110 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions