Conecteaza-te cu noi

Politica

Fost procuror comunist și fost comandat al Penitenicarului Colibași, CEA MAI MARE PENSIE din România

Published

on

Cea mai mare pensie specială din România este de 77.000 de lei și este încasată lunar de un comandant de penitenciar în perioada comunistă, a declarat, marţi, deputatul PNL Florin Roman.

“Cea mai nesimţită pensie specială din România este în prezent de 77 .000 de lei, pensia unui fost comandant magistrat de penitenciar în perioada comunistă. În 2017, această pensie era de 33.400 de lei. Astăzi, ea a ajuns la 77.000 de lei. Îi rog pe cei care nu vor să vadă adevărul să încerce măcar să urmărească cifre. Şi, pentru ca să nu existe niciun dubiu că iniţiatorii şi părinţii pensiilor speciale, cei de la PSD, vor astăzi altceva, vreau să precizez că sunt nouă legi speciale care reglementează pensii speciale”, a declarat Roman în plenul Camerei Deputaţilor, în încercarea de a-i convinge pe deputați să voteze proiectul PNL de eliminare a pensiilor speciale.

Pensia ar fi încasată de Gheorghe Bălășoiu, fost procuror comunist și fost comandat al Penitenicarului Colibași.

Camera Deputaţilor a adoptat marți cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri proiectul de lege care elimină pensiile speciale. Măsura îi vizează pe deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic și consular, membrii Curții Constituționale, precum și personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă. Actul normativ nu îi vizează pe militari și polițiști.

Instanța supremă va ataca la Curtea Constituțională actul normativ, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale.

Advertisement

Abrogarea pensiei de serviciu a magistraților a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 873 din 25 iunie 2010. (sursa: hotnews.ro)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions