Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) 600 de tone de deșeuri importate ilegal, descoperite de polițiștii Gărzii de Coastă Constanța în trei județe ale țării

Published

on

În urma punerii în aplicare a trei mandate de percheziție într-un caz de import ilegal de deşeuri, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, polițiști din cadrul Serviciului Poliție Transporturi Maritime al Inspectoratului General al Poliției Române și inspectori din cadrul Direcției Generale a Vămilor, sub coordonarea unui procuror specializat și învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanța, au descoperit peste 600 de tone de deșeuri care nu respectă prevederile legale de păstrare, sortare sau reciclare.

În data de 28 ianuarie au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Ilfov, Calarași și Teleorman.

În urma acestei activități, echipa care a efectuat perchezițiile a descoperit, la o locație din județul Călărași, 40 de baloți ce conțin 19.000 kg deseuri textile. Acestea erau depozitate neautorizat și provin din Italia fiind introduse pe cale rutieră în România în anul 2019 de catre o societate comercială declarând bunurile ca fiind “fibre textile – diferite culori”.

La punctul de lucru al societății comerciale în cauză, din județul Teleorman, au fost identificate aproximativ 600 de tone de deșeuri din plastic. Dintre acestea aproximativ 194 de tone au fost importate, sunt murdare, urmând a fi sortate și spălate, fapt ce contravine legislației de mediu. Alte 372 de tone sunt achiziționate din România, iar 40 tone deseuri de diferite tipuri sunt nevalorificabile în aceasta locație.

Advertisement

”Totodată sunt suspiciuni că societatea nu respectă nici prevederile din autorizația de mediu, depășind cu mult cantitatea maximă anuală, de deșeuri din plastic autorizată pentru reciclare.

Au mai fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, de la sediul societății comerciale aflat în județul Ilfov, documente cu valoare probatorie.

Activităţile sunt în derulare iar acțiunea este coordonată de procurorul de caz specializat și învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanța.”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions