Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) Accident rutier cu patru victime. O mașină s-a răsturnat pe DN 22A

Published

on

În cursul zilei de azi, în județul Tulcea s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Unul dintre ele s-a răsturnat. Din fericire, cele patru persoane care se aflau în mașini nu au necesitat transport la spital.

Potrivit reprezentanților ISU Delta Tulcea, jurul orei 11:45, pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DN 22A în apropierea localității Ciucurova, în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat 9 pompieri cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță Smurd din cadrul Stației de pompieri Babadag, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care au constatat că, în urma evenimentului, au rezultat patru victime.

Acestea erau conștiente și cooperante, neîncarcerate, au primit primul ajutor calificat la fața locului, iar ulterior au refuzat transportul la spital.

Advertisement

”Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriei unuia dintre autoturisme.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ISU Delta Tulcea.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions