Conecteaza-te cu noi

Societate

(FOTO) Au fost finalizate lucrările la capela mortuară din orașul Ovidiu. Vezi când are loc sfințirea

Published

on

capela Ovidiu

Primăria Ovidiu a finalizat lucrările privind construirea capelei mortuare a orașului, situată în cimitirul ortodox nou.

Acest proiect cu destinație socială, realizat din bugetul local, va fi folosit de către parohiile din Ovidiu, Poiana și Culmea, punând la dispoziție cu titlu gratuit următoarele :

  • spațiu special amenajat pentru priveghi
  • bucătarie modernă, complet utilată cu aparatură electrocasnică și veselă
  • sală de servit masa pentru 60 persoane, dotată cu mobilier
  •  grupuri sanitare

Capela are o suprafață construită totală de 225 mp și este compusă din: spațiu priveghi, sală de mese, bucătărie, spații multifuncționale, cameră tehnică și holuri de acces. În exterior a fost realizată aleea pietonală și auto, au fost plantați copaci decorativi și gazon, a fost montat mobilier urban și a fost construit un lumânărar.

Sfințirea capelei va avea loc joi, 4 aprilie 2024, începând cu ora 12.00,  în prezența I.P.S Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și a preoților din toate parohiile de pe raza UAT Ovidiu.

”Am început construcția acestui proiect anul trecut, din bugetul propriu, iar în acest an am finalizat lucrarea, ne-am ocupat de partea de dotări interioare, amenajarea curții și a spațiilor verzi. Prin această investiție, venim în sprijinul locuitorilor ce trec prin momente dificile, fiind totul pus la dispoziție gratuit.”, a menționat George Scupra, primarul orașului Ovidiu.

Advertisement

capela Ovidiu

capela Ovidiu

capela Ovidiu

capela Ovidiu

capela Ovidiu

capela Ovidiu

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions