Conecteaza-te cu noi

Societate

Șapte elevi constănțeni vor participa la etapa națională a Olimpiadei de lingvistică „Solomon Marcus”

Published

on

În perioada 5-7 aprilie, șapte elevi din învățământul gimnazial și liceal, din trei unități școlare diferite (Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța, Liceul Teoretic Ovidius Constanța și Școala Gimnazială Nr. 39 Nicolae Tonitza Constanța) vor reprezenta județul Constanța la Olimpiada Națională de Lingvistică Solomon Marcus, care se va desfășura la Ploiești, în județul Prahova.

Pentru pregătirea lotului constănțean, s-au implicat cadrelor didactice universitare, în baza parteneriatului care există  încheiat între Inspectotarul Școlar Județean Constanța și Universitatea Ovidius din Constanța. Pe parcursul a două săptămâni s-au desfășurat mai multe ședințe de lucru care au avut ca scop facilitarea algoritmului lingvistic și dezvoltarea competențelor de comunicare lingvistică și algoritmice.

”Pe această cale, le mulțumim pentru implicare și pentru efortul depus domnului Cosmin Căprioară, conferențiar universitar doctor, doamnei Ana-Maria Popa, asistent universitar doctorand, din cadrul Facultății de Litere, precum și domnului Vladimir Vîntu, asistent universitar doctor, din cadrul Facultății de Matematică.

Le urăm succes elevilor care vor reprezenta județul nostru și îi așteptăm cu premii!”, a precizat Mihai Sorin, inspector școlar județean al IȘJ Constanța.

Advertisement

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions