Connect with us

Administratie

(FOTO) Constanța. Locuitorii din cartierul social Henri Coandă au primit produse de igienă

Publicat

la

Primăria Constanța anunță că membrii grupului țintă înscriși în proiectul „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“ primesc zilele acestea kit-urile de igienă personală și pentru îngrijirea locuinței. Cei 600 de beneficiari ai produselor primesc o găleată cu storcător pentru mop, un mop, lavete, detergent de vase, de rufe, de pardoseli și bureți de vase pentru îngrijirea locuinței.

Produsele pentru igienă personală sunt diferite în funcție de vârsta beneficiarului. Astfel, preșcolarii primesc – săpun, șampon, pastă și periuță de dinți – iar elevii din ciclul gimnazial – săpun, deodorant, șampon, pastă și periuță de dinți. Persoanelor adulte li se oferă șampon, pastă și periuță de dinți, aparate de ras, deodorant și pastă de ras. Distribuirea kit-urilor se face cu sprijinul voluntarilor din cadrul Partidei Romilor sucursala județului Constanța, dar și împreună cu reprezentanți ai Asociației Centrul pentru Incluziune Socială – Regiunea S-E care, totodată, se implică și în medierea colectivă și individuală a beneficiarilor proiectului. Această acțiune este prima din seria celor 6 care se vor realiza în perioada de implementare a proiectului către membrii grupului țintă.“, notează Primăria într-un comunicat.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, cod MySMIS: 114654 și este derulat de Primăria Munici-piului Constanța în parteneriat cu Liceul Teoretic „Decebal“.

„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată studiată în care există populație aparținând minorității rome, prin sprijinirea integrării socio-economice a 600 de persoane din comunitatea marginalizată rezidentă în zona de intervenție ce înglobează și campusul social „Henri Coandă“. În cadrul proiectului sunt utilizate măsuri integrate de îmbunătățire a nivelului de educație în rândul preșcolarilor și elevilor romi și neromi, de stimulare a capacității de inserție profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a celor care intenționează să demareze o activitate pe cont propriu, precum și de creștere a accesului la servicii sociale și de asistență medicală de înaltă calitate.“, mai notează Primăria.

Proiectul are valoare totală de 11.971.625,55 de lei, din care 10.119.696,72 de lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 1.583.488,31 lei valoare totală eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 268.440,52 lde ei contribuția beneficiarului. Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 februarie 2018 – 15 februarie 2021.

 

Comments

comments

Administratie

Primăria Constanța: „Zona de acces către plaja Modern se transformă într-un spațiu atractiv și sigur“

Publicat

la data de

Scris de

Primăria Constanța se laudă într-un comunicat cu faptul că pavele moderne îmbracă suprafața pietonală care asigură accesul către plaja Modern.

„Echipele Confort Urban intervin în aceste zile asupra scărilor din zona de esplanadă de pe strada Mircea cel Bătrân. Infrastructura este refăcută complet pentru a îmbunătăți condițiile de trafic pietonal. Placarea cu pavele prezintă o serie de avantaje. Materialele sunt ușor de montat și conferă rezistență la diferențele de temperatură, precum și la uzură. Zona pietonală este delimitată cu borduri. Treptele vor fi consolidate prin montarea de cofraje de metal. Armătura va fi acoperită cu un strat de beton și vor placa cu metal contratreptele și pereții laterali ai scărilor. Zona va fi reamenajată pentru ca atât constănțenii, cât și turiștii să poată petrece timpul liber în mod civilizat.“, se arată în comunicatul Primăriei.

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Consiliul Local Castelu, convocat în ședință ordinară. Vezi ce proiecte sunt supuse aprobării

Publicat

la data de

Scris de

Primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, a convocat Consiliul Local în ședință ordinară, în 3 iunie, de ora 14.00. Ședința se va organiza şi desfășura în incinta anexei sediului administrativ al Primăriei comunei Castelu.

Iată ordinea de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi a numărului de personal al aparatului de specialitate al primarului comunei Castelu, judeţul Constanţa pentru anul 2022 – inițiator Primarul comunei – domnul Nicolae Anghel;
  2. Proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgenţă în suma de 500 lei, doamnei Șaban Anife, reprezentând cheltuieli de înmormantare pentru Șaban Cicek – inițiator Primarul comunei – domnul Nicolae Anghel;
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea stabilirii prețului la consumul de apă pentru locuitorii din cadrul Fermei nr. 3 Castelu – inițiator Primarul comunei – domnul Nicolae Anghel;
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea aderării comunei Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ,,Apă – Canal Constanţa” – inițiator Primarul comunei – domnul Nicolae Anghel;
  5. Întrebări, interpelări, petiții.

Membrii comisiilor pe domenii de specialitate sunt rugați să se prezinte în data de  02.06.2022, ora 14.00 în incinta Anexei Sediului administrativ al Primăriei Comunei Castelu – Sala de festivitați, str. Republicii, nr. 56, în vederea avizării proiectelor de hotărâri, astfel: Comisia nr. 1 pentru punctul nr. 1, 2 și 3,  Comisia nr. 2 pentru punctul nr. 2 și Comisia nr. 3 pentru punctul nr. 4 precum și pentru a formula și depune amendamente asupra acestora.

Art. 2  – Secretarul general al comunei va comunica prezenta dispoziţie Instituţiei Prefectului – Judeţul Constanţa în vederea exercitării controlului de legalitate şi o va face publică prin afişare la sediul autorităţii administraţiei publice locale precum şi prin publicare la afişierul din sediul Primariei comunei Castelu şi în Monitorul Oficial al comunei pe site – ul  www.primariacomuneicastelu.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Șoseaua pe care Chițac vrea să o construiască în zona plajei Modern a primit AVIZ NEGATIV

Publicat

la data de

Scris de

Viceprimarul Constanței din partea USR, Florin Cocargeanu, a declarat că în comisia juridică, din care face şi el parte, HCL-ul propus de primarul Vergil Chiţac a primit aviz negativ.

„Intenţia de a introduce o Hotărâre de Consiliu Local ce va permite construirea unui drum rutier pe taluzul din zona plajei Modern contravine dorinței constănțenilor ca acea zonă să fie destinată pietonilor. În proiectul „Promenada Mării Negre“, USR Constanța a propus amenajarea unor alei de promenadă cu acces către plajă pentru pietoni, persoane cu dizabilități locomotorii, cărucioare pentru copii și biciclete pe toată lungimea acesteia. Promenada va include regenerarea urbană a spațiilor publice adiacente, crearea de spații verzi și a unor noi zone de relaxare prin înființarea de locuri de joacă, terenuri de sport, zone de fitness în aer liber și alte astfel de amenajări. Astfel, se va crea un coridor pietonal de peste 5 km lungime ce va uni portul Tomis cu promenada din Mamaia, cele mai populare zone ale Constanței.“, a declarat Cocargeanu.

El a punctat faptul că aleșii municipali ai USR Constanța au depus și o solicitare către Direcția de Dezvoltare și Fonduri europene din cadrul Primăriei Constanța pentru actualizarea documentației necesare proiectului „Promenada Mării Negre“, conform amendamentului votat în proiectul de buget pentru anul 2022.

Citește și:

USR Constanța îl acuză pe Chițac că vrea să distrugă taluzul orașului prin construirea unei șosele

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: