Connect with us

Societate

(FOTO) Descindere pe Valea Portului. Nomazii găsiţi în adăposturi improvizate, trimişi acasă

Maria Ionescu

Publicat

la

În cursul acestei dimineţi, 21 de nomazi identificaţi pe Valea Portului din municipiul Constanţa au fost trimiși acasă.

Acţiunea polițiștilor locali și a celor din cadrul Secțiilor 3, 4 și 5 a demarat la primele ore ale dimineții în zona Poarta 5 și Prelungirea Traian.

În cadrul acțiunii privind depistarea celor care au improvizat adăposturi pe raza municipiului Constanța au fost descoperite 21 de persoane: 10 adulți și 11 minori, aceștia fiind conduși la Secția 5 Poliție Constanța. În urma legitimării s-a stabilit ca din totalul de 21 de persoane, una are domiciliul în localitatea Băneasa, 2 în localitatea Adamclisi și 18 în Cobadin.

Urmează efectuarea anchetelor sociale de către inspectori ai DGAS Constanța și ai DGASPC Constanța, sancționarea și predarea lor către reprezentanții primăriilor unde își au domiciliul.

“Compania de salubritate desfășoară la această oră acțiuni de igienizare în cele două zone. Astfel de acțiuni vor mai avea loc și în zilele următoare.”, a precizat Biroul de presă al Primăriei municipiului Constanţa.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Societate

Mașini noi pentru practica elevilor de la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Constanța. Primăria a plătit 72.500 de lei!

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Autoturisme noi pentru practica elevilor de la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Constanța.

Unitatea de învățământ a achiziționat cu fonduri de la Primăria Municipiului Constanța, două mașini noi pe care elevii vor putea să învețe să conducă.

Monica Răgușilă – directoarea Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida din Constanța – ”Cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța am achiziționat aceste două autoturisme care ne sunt foarte utile.  Noi avem clase de învățământ dual și clase de profesională care au în programa școlară modulul “Conducerea autovehiculelor”, iar ei fac practică de conducere auto și legislație”.

Cristina Dragomir – director executiv adjunct al Direcției Tehnic Administrativ din cadrul Primăriei Municipiului Constanța: “Este vorba despre două autoturisme în valoare de 72.500 de lei, luate prin achiziție de către unitatea de învățământ cu bani prin rectificare bugetară de la Primăria Municipiului Constanța.

Mașinile vor fi folosite pentru clasele din învățământul profesional și dual, deoarece partea aceasta de practică este foarte importantă în formarea profesională a elevilor. Primăria Municipiului Constanța sprijină și învățământul profesional și învățământul dual cu o dotare adecvată. În urmă cu scurt timp, la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Constanța au fost achiziționate două table interactive dar și pe parcursul anului precedent Primăria Constanța a alocat o sumă importantă de bani pentru igienizarea sălilor de curs și pentru băile de la internat”.

În funcție de disponibilitatea bugetară, toate unitățile de învățământ care depun note de fundamentare pot primi finanțări complementare din partea Primăriei Municipiului Constanța. (comunicat de presă Primăria Constanța)

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Fregata ”Regina Maria” arborează pavilionul NATO la catarg

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Fregata ”Regina Maria”, cu un echipaj alcătuit din 240 de militari, desfășoară misiuni NATO, în Marea Neagră, în perioada 9-29 iulie, ca parte componentă a grupării navale permanente SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care mai fac parte și navele militare ESPS „Alvaro de Bazan” (Spania), TCG „Kemalreis” (Turcia) și BGS „Drazki” (Bulgaria).

Gruparea navală NATO prezentă în Marea Neagră, din care face parte și nava militară românească, este de a descuraja potențialele amenințări la adresa securității Alianței și de a furniza răspunsul militar rapid, în situații de criză. Totodată, navele SNMG-2, împreună cu navele care alcătuiesc SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group), cea de-a doua grupare navală permanentă NATO prezentă în Marea Neagră în această perioadă, vor participa și la exercițiile multinaționale, pe care le vor organiza partenerii bulgari și ucraineni, în luna iulie.

România a subliniat constant importanța componentei maritime și aeriene în cadrul prezenței înaintate adaptate (Tailored Forward Presence, tFP) a Alianței Nord Atlantice în Marea Neagră, dată fiind importanța strategică a regiunii. Măsurile adoptate de NATO sunt defensive, proporționale și conforme cu obligațiile și angajamentele internaționale asumate de statele membre.

Prin participarea fregatei „Regina Maria” și a dragorului maritim „Locotenent Lupu Dinescu” la misiunile celor două grupări navale NATO în Marea Neagră este demonstrat angajamentul continuu al țării noastre pentru asigurarea securității europene şi euro-atlantice, conform principiului solidarității Alianței.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

113.480 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost repartizaţi în învăţământul liceal de stat

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat vineri, 10 iulie, ora 14:00, pe site-ul admitere.edu.ro rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a (anul școlar 2020-2021).

Au fost repartizați 113.480 de elevi în învățământul liceal de stat, dintre care 68.564 de candidați la filiera teoretică și 44.916 candidați la filiera tehnologică.

Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:

– 12.408 elevi la specializări vocaţionale;

– 600 de elevi în învăţământul militar;

– 1.880 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă

– 659 de elevi în învățământul special.

Alți 25.257 de elevi s-au înscris pe  locurile alocale rutelor de școlarizare în învățământul profesional, dual și liceal tehnologic.

În total, au fost completate 1.998.884 de opțiuni, rezultând o medie de 16 opţiuni/elev.

348 de candidați au fost admiși cu media generală 10.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 13-20 iulie candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În zilele de 22, 23 și 24 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

8.570 de elevi nu au fost repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra în următoarea etapă de admitere (24 iulie – 3 august 2020) alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere la liceu în intervalul 13 – 20 iulie, de candidaţii care nu au participat la repartizare şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională.

Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, publicată pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti şi comunicată unităţilor de învăţământ până la data de 24 iulie 2020.

În total, au rămas disponbile peste 37.000 de locuri în învățământul liceal, învățământul profesional, învățământul dual și învățământul liceal tehnologic.

Foto: Libertatea.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: