Conecteaza-te cu noi

Societate

Moment istoric: S-a încheiat prima misiune maritimă NATO condusă de România

Published

on

Puitorul de mine şi plase “Viceamiral Constantin Bălescu” s-a întors vineri, 5 iunie, din Marea Mediterană, unde a asigurat, în primul semestru al anului 2020, conducerea grupării navale permanente NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter Measures Group Two).

În perioada 20 ianuarie – 5 iunie 2020, nava militară românească a executat misiuni specifice luptei contra minelor marine, pentru menținerea capacității de luptă și de reacție imediată a NATO, conform răspunsului militar aliat rapid în situații de criză în regiunea Mării Negre, Mării Egee și a Mării Mediterane.

Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, condus de căpitan-comandorul Daniel Gheorma, a plecat în misiune în urmă cu 137 de zile, cu un echipaj alcătuit din 68 de marinari și 17 militari de stat major, dintre care 14 români.

Astăzi, nava militară a fost primită, în Portul Militar Constanța, de ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrșu, precum și de comandanți ai unităților militare din Forțele Navale, în prezența cărora, după manevra de acostare, căpitan-comandorul Valentin Vlad, comandantul grupării navale permanente NATO SNMCMG-2, a raportat „Misiune îndeplinită!”.

Advertisement

Marinarii militari români au fost felicitați pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul activității desfășurate la bordul navei și, în semn de apreciere pentru rezultatele obținute pe timpul misiunii internaționale, au fost decorați, conform ordinului ministrului apărării naționale, cu o serie de distincții militare.

Ministrul Nicolae Ciucă a precizat:

“Am deosebita plăcere să fiu astăzi alături de dumneavoastră la un moment cu adevărat istoric pentru Marina Militară Română: încheierea cu succes a primei misiuni maritime NATO în care România a exercitat comanda grupării navale permanente a Alianței.

În cele aproape 140 de zile petrecute pe apele Mării Negre, Mării Egee și ale Mării Mediterane, Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, comandat de căpitan-comandorul Daniel Gheorma, a fost în fruntea Grupării Permanente NATO de Luptă Contra Minelor Nr. 2 (Standing NATO Mine Counter Measures Group Two).

A fost o misiune complexă, atât prin natura operațiunilor executate, cât și din punct de vedere al contextului generat de pandemia SARS-CoV-2.

Advertisement

Vă felicit, domnule comandor Gheorma, pentru calitatea actului de comandă exercitat pe parcursul celor șase luni, după cum felicit fiecare membru al echipajului pentru îndeplinirea ireproșabilă a sarcinilor încredințate.

Am urmărit cu atenție evoluția dumneavoastră și știu că nu ați avut o misiune ușoară. Pe lângă misiunile specifice luptei contra minelor marine, pe lângă activitățile desfășurate pentru menținerea capacității de luptă și de reacție imediată a NATO, ați avut de implementat și măsurile de prevenire și protecție împotriva noului coronavirus și, la fel de important, ați avut grija celor de acasă, care au înfruntat alături de noi toți amenințările generate de pandemie.”

În cele peste 9.440 de mile marine parcurse, nava a desfășurat activități de monitorizare a traficului maritim, misiuni în sprijinul Operației NATO „Sea Guardian” și acțiuni de descurajare a unor potențiale amenințări la adresa Alianței, activități de instrucție, integrare și interoperabilitate a forțelor pe mare, precum și activități de reprezentare a Alianței, pentru creșterea vizibilității acesteia, prin executarea de vizite oficiale în porturile de refacere a capacității de luptă a navelor SNMCMG-2.

SNMCMG-2 este una din cele patru grupări navale permanente ale NATO, care are rolul de a asigura prezența navală aliată pe timp de pace și de a interveni rapid, în situația activării forței de răspuns a NATO.

România a asigurat, prin Forțele Navale Române, pentru prima dată, conducerea unei grupări navale NATO, fapt ce demonstrează recunoașterea profesionalismului militarilor români de către partenerii din Alianță, precum și capacitatea țării noastre de a fi un furnizor de securitate și garant al stabilității în regiunea extinsă a Mării Negre și în bazinul mediteranean.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions