Conecteaza-te cu noi

Societate

(Foto) Marinarii de pe nava-școală ”Mircea” au fost botezați în Marea Ionică

Published

on

În mijlocul Mării Ionice, la bordul navei-școală „Mircea”, Zeul Neptun și-a făcut apariția, pentru a vedea cine sunt ”intrușii” și pentru a-i boteza pe ”păcătoșii” pretendenți la statutul de marinar adevărat, cei care au avut îndrăzneala să-i tulbure apele, nu doar ale Mediteranei, ci și ale Atlanticului. Neptun a venit însoțit de nimfele sale și de pirați și, în scurt timp, s-a dezlănțuit botezul marinăresc la puntea centru a navei.

Toți cei nebotezați până acum de Zeul Neptun, studenți, elevi sau membri ai echipajului au avut ”norocul” să treacă prin ”supliciile” nimfelor și piraților, foarte hotărâți de altfel să nu ierte pe nimeni, Cei care nu s-au prezentat la chemarea zeului au fost aduși pe sus de către ”comandourile” organizate de pirați. Apă de mare, ghiordele, furtunul de incendiu, cocktailul, realizat special din detergent de vase, vaselină, rumeguș și făină, iată câteva dintre ingredientele folosite de pirați pentru a-i chinui pe marinari. A rezultat o scenografie aproape cinematografică și câteva imagini chiar surprinzătoare pentru cei botezați. Au trecut pe la cazanul de botez toți elevii și studenții, inclusiv toate fetele, fără discriminări, toți cadeții străini, precum și membrii mai noi ai echipajului.

”Verii mecanici” (elevii și studenții de la această specializare) au avut parte de un tratament ”cosmetic” preferențial, cu vaselină de la motorul navei. Obiceiuri și tradiții de mecanici, nu ne băgăm! Constatăm doar că unii dintre ei, ca să scape de vaselină, au fost nevoiți să renunțe și la o parte din podoaba capilară!

Două ore de distracție, veselie, soare și apă de mare, cu alte cuvinte botezul marinăresc pentru cadeții anului 2019 de pe nava-școală „Mircea”. S-a întâmplat în mijlocul Mării Ionice, în drum spre ultima noastră escală de la Istanbul din marșul istoric, la 80 de ani de la intrarea în serviciu.

Advertisement

Text și foto: Bogdan Dinu

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions