Connect with us

Actual

(foto) OPC vrea să ceară SUSPENDAREA ACTIVITĂȚII pentru patru magazine Mega Image din Constanța

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Horia Constantinescu, inspectorul șef al OPC Constanța, anunță că, astăzi dimineață, echipele de control au desfășurat o acțiune operativă în magazinele Mega Image, plecând de la observarea reetichetării sucurilor “fresh” de portocale, care erau de fapt expirate, după cum afirmă acesta. Asta înseamnă că reprezentanții Mega Image lipeau o altă etichetă, cu un alt termen de valabilitate pentru sucurile fresh de portocale pe care le comercializau.

“Au fost lăsate patru invitații, iar abaterile constatate sunt în mare majoritate repetate, raportându-ne la actele încheiate în ultimele șase luni: promoții expirate, traduceri incomplete, informații înșelătoare, lipsa informațiilor, așa cum sunt cerute de actele normative în vigoare, deficiențe majore la raionul de legume – fructe etc. De exemplu, cafea doar cu aromă, sosuri “de”, dar care conțin doar arome etc. Având în vedere cele de mai sus, CJPC Constanța, analizează oportunitatea solicitării către Regională a unei decizii de suspendare a activității pentru o perioada de la 6 la 12 luni. Este de menționat faptul că, în timpul controlului, s-a încercat “remedierea” unor deficiențe, ajungându-se la lucruri comice, cum ar fi o ciocolata ambalata “pictată manual””, explică Horia Constantinescu.

Controlul a fost efectuat în 4 magazine Mega Image din Constanța.

Comments

comments

Actual

Un șofer mort de beat și altul băut și fără permis au fost prinși la Hârșova

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

La data de 24 martie, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Ordine Publică, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Poliției orașului Hârșova, Secțiilor Rurale 6 Cernavodă și 7 Crucea au desfășurat o acțiune pe linia pazei bunurilor și valorilor, respectării normelor legislației rutiere și combaterii faptelor cu violență.

În cadrul acțiunii a fost depistat un bărbat, în vârstă de 53 de ani, care a condus un autoturism pe strada Cășăriei din Hârșova, fiind sub influența băuturilor alcoolice (concentrație de 0,99 mg/l alcool în aerul pur expirat).

De asemenea, a mai fost prins un bărbat, în vârstă de 34 de ani, care se afla la volanul unui autoturism pe DC 68, între localitățile Ciobanu și Hârșova, și care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și se afla sub influența băuturilor alcoolice (concentrație de 0,40 mg/l alcool în aerul pur expirat).

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Constanța: Accident cu o mașină proiectată într-un stâlp de electrictate și alta într-un imobil

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei seri,  24 martie,  la ora 19:15 s-a produs un eveniment rutier în municipiul Constanța soldat cu rănirea a trei persoane.

Potrivit IPJ Constanța, un bărbat de 66 ani a condus un autoturism pe strada Amurgului, dinspre Sos. Mangaliei, și la intersecţia cu str. Liliacului nu a respectat semnificaţia indicatorului Oprire.

În acest fel, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 20 ani, care se deplasa pe str. Liliacului dinspre str. Pandurului.

În urma impactului primul autoturism a fost proiectat în stâlpul de electricitate de pe partea dreaptă a str. Liliacului, iar cel de-al doilea autoturism într-un imobil de pe strada Amurgului.

A rezultat vătămarea corporală  a ambilor conducători auto și a unei femei de 68 de ani, pasageră dreapta faţă în primul autoturism.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Bărbați din Constanța prinși foarte beți la volan. Unul a provocat și un accident rutier

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul serii și al nopții trecute, polițiștii constănțeni au oprit în trafic mai mulți șoferi care erau băuți la volan. Dar cum alcoolemia lor era de peste 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat, nu se poate spune că oamenii băuseră câte o bere…

Vă prezentăm o listă a celor prinși beți la volan.

La data de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au depistat un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, care a condus un autoturism, pe strada  Principală din localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Brăila, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Băneasa, județul Constanța, care a condus un autoturism, pe Șoseaua Mangaliei, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ulterior producând un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 23 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au depistat un tânăr, în vârstă de 22 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Margaretelor din localitatea Cobadin, fiind sub influența băuturilor alcoolice..

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 23 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Medgidia au depistat un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Medgidia, care a condus un autoturism, pe strada Monumentului din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbații în cauză au fost conduși la spital pentru a li se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Foto: Ilustrativ

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: