Conecteaza-te cu noi

Societate

(FOTO) Participare record la prima ediție Sunscreen Film & Arts Festival

Published

on

Între 8 și 11 septembrie, Constanța a fost gazda primei ediții Sunscreen Film & Arts Festival care a adus la malul mării 30 de evenimente – filme, cine-concerte și concerte – dar și zeci de invitați speciali. Peste 10.000 de constănțeni și turiști au participat la festival, care a avut loc în Piața Ovidiu, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, la Teatrul de Vară Soveja, pe plaja Reyna și la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța. Sunscreen Film & Arts Festival a fost un eveniment finanţat de Primăria Municipiului Constanţa, prin Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism și organizat de Transilvania Film şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, Teatrul de Stat Constanța și Centrul Cultural „Teodor T. Burada”.

Proiecțiile filmelor din Piața Ovidiu au strâns cei mai mulți spectatori. Primul episod din serialul PRO TV „Clanul” a fost urmărit de 1500 de oameni în seara de 8 septembrie, în prezența actorilor Marian Olteanu, Șerban Pavlu, Codin Maticiuc, Cătălina Grama, Constantin Dogioiu, George Ivașcu, Cătălin Nicolau, Segiu Costache și Răzvan Oprea. Proiecția în avanpremieră a filmului „Teambuilding” din 9 septembrie a adunat în fața ecranului peste 2000 de spectatori, încântați să vizioneze această comedie alături de regizorul și producătorul Matei Dima, regizorul și scenaristul Alex Coteț, actorii Roxana Condurache, Șerban Pavlu, Nicu Banea, Marian Andriescu, Cristi Pulhac și Andra Axintoi.

Evenimentele din Piața Ovidiu s-au încheiat spectaculos duminică, 11 septembrie, cu un recital Corina Chiriac, care a ridicat audiența în picioare, și avanpremiera filmului „Mirciulică” (au participat Mircea Bravo, regizorul Cristian Ilișuan, protagoniștii Cătălin Herlo, Adrian Cucu și Lenuța Moldovan cunoscută ca Bunica din Chinteni). 2500 de oameni au petrecut seara de duminică în Piața Ovidiu.

Sâmbătă, pe 10 septembrie, spectatorii s-au întâlnit cu invitatul special al festivalului, actorul Darko Perić, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Acesta a discutat cu publicul și a participat la proiecția scurt-metrajului „Patria” (r. Alejandro Lobo). Seara a continuat cu un cine-concert impresionant – „Nosferatu”. Filmul din 1922 a fost acompaniat live de 27 de artiști constănțeni, cu participarea sopranei Mihaela Maxim, baritonului Cătălin Petrescu și basului Iustinian Zetea, pe muzica originală compusă de Simona Strungaru, care a și dirijat concertul.

Advertisement

Cele mai populare filme românești prezentate în cinematografe au fost „Capra cu Trei Iezi”, în regia lui Victor Canache, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi în rolurile principale (care a câștigat Premiul Publicului la TIFF 2022), și „Nunți, Botezuri, Înmormântări”, în regia lui Alexandru Lustig. Sunscreen Film & Arts Festival a adus pe ecrane și cele mai așteptate filme internaționale ale anului precum „Bilet pentru Paradis”, „3000 de ani de dorință” sau „Cel mai tare șef”. Publicul s-a bucurat și de concertele Sunscreen de la Teatrul de Vară Soveja, susținute de artiștii Oscar, Yakki, Jean Gavril și The Turbans.

Festivalul a inclus și o componentă dedicată actorilor din Constanța. Actorul Darko Perić, regizorul Tudor Giurgiu și directorul de casting Viorica Capdefier au susținut ateliere pentru profesioniștii din industrie la Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions