Conecteaza-te cu noi

Societate

(FOTO) Patru Cupe ale României, cucerite de halterofilii de la CSO Ovidiu

Published

on

În intervalul 29 martie – 1 aprilie, la Complexul sportiv național Bascov din județul Argeș s-a desfășurat competiția națională Cupa României la haltere.

CSO Ovidiu a participat cu 8 sportivi, coordonați de antrenorul Eduard Simineanu. 5 sportivi au fost  înscriși la categoria 9-12 ani, iar 3 la 17-20 de ani.

În prima parte a competiției au evoluat juniorii III. Doi dintre ei au obținut Cupa României, respectiv George Tingan, la categoria 36 de kg, și Nicoleta Dulce, la 32 de kg.

Dinu Berbec a obținut locul II, iar Alexandru Cepreaga, locul III. Este de precizat faptul că, deși se află la prima participare la o astfel de competiție, Rareș Amariei s-a clasat în primii 10 sportivi.

Advertisement

În cursul zilei de ieri, în competiție au evoluat surorile Brândușa Gabriela și Ioana Maria Țurcanu,  precum și Ionuț Gabriel Tucă, multiplii campioni.

Atât Brândușa Țurcanu cât și Ionuț Gabriel Tucă au obținut Cupa României la cele două categorii la care au participat, respectiv  87 și 104 kg.

Deși are doar 15 ani și evoluează la categoria de vârstă 17-20 de ani, Ioana Țurcanu a reușit să se claseze pe locul III, concurând și cu sportive în vârstă de până la 20 de ani.

Contactat telefonic, antrenorul Eduard Simineanu s-a arătat foarte mulțumint de rezultatele obținute de sportivii CSO Ovidiu și a dorit să adreseze mulțumiri tuturor celor ce le sunt alături.

”Obținerea acestor rezultate înseamnă multă muncă. Este munca unei întregi echipe. Vreau să le mulțumesc în primul rând primarului George Scupra și Consiliului local Ovidiu pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă. De asemenea, doresc să mulțumesc Clinicii OCH pentru faptul că ne-a sprijint cu materiale și ne ajută foarte mult la recuperarea sportivilor.”, a precizat Eduard Simineanu.

Advertisement

El a adăugat că rezultatele halterofililor de la CSO Ovidiu au dus la clasarea între primele cinci cluburi din țară.

”Restul este foarte multă muncă și multă atenție și din partea mea ca antrenor. Când ți se acordă încredere și ești susținut așa cum suntem noi, trebuie să reușești.”

Potrivit antrenorului Eduard Simineanu, la această competiție au fost înscrise 30 de cluburi, cu peste 200 de sportivi.

Foto: 1. Brândușa Țurcanu, 2. Ionuț Gabriel Tucă, 3. George Tingan și 4. Nicoleta Dulce

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions