Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) Pompierii tulceni au primit autospeciale de capacitate mărită. Despre ce tehnică este vorba

Published

on

isu delta tulcea

Anul 2023 a început cu tehnică nouă pentru pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Delta” al județului Tulcea!

Dacă în luna iunie a anului trecut, pompierii tulceni au primit în dotare o autospecială de 10 mii de litri, iată că de la începutul acestui an ISU Delta Tulcea a făcut recepția a altor două autospeciale. Una de capacitate medie, 4 mii de litri și una de capacitate mărită, de 10 mii de litri.

Cele 3 autospeciale vin în completarea parcului auto din cadrul Detașamentul de de Pompieri Tulcea și întregesc tehnica de intervenție a salvatorilor.

Cele două autospeciale de capacitate mărită sunt destinate pentru a fi folosite cu precădere la intervențiile unde se consumă o cantitate mare de apă și pot fi alimentate atât din surse fără presiune (iazuri, lacuri, râuri), cât și din rețele publice de apă.

Advertisement

Pot transporta până la 6 salvatori fiecare și datorită gărzii la sol ridicată pot interveni în zone greu accesibile. De asemenea dispun și de tunuri de apă care pot fi comandate precis, prin comandată la distanță cu ajutorul telecomenzilor, iar în cazul unor incendii provocate de materialele inflamabile lichide, există în cadrul autospecialei un rezerva de 400 de litri de material spumant. Noutatea în materie de dotări, este aceea că aceste autospeciale au prevăzute instalații speciale pentru igiena pompierilor și a echipamentelor ce le poartă.

Autospeciala de capacitate medie, este una ce dispune de un rezervor principal de 4 mii de litri de apă și unul de 200 de litri de material spumant. Este destinată pentru a fi folosită în principal în mediile urbane, unde aglomerația de pe șosele este un real impediment pentru o intervenție rapidă și sigură.

Datorită gărzii mărite față de sol și tracțiunea 4×4, autospeciala poate interveni și la incendiile de pădure și a vegetației uscate ce se manifestă în zone greu accesibile cu teren denivelat.

Este o autospecială versatilă ce poate interveni în multiple situații de urgență și asta datorită echipării de care dispune. Are un modul de descarcerare a persoanelor din autoturisme dar și de salvare din medii ostile vieții, de asemenea are și dotări medicale pentru acordarea de asistență medicală de urgență și defibrilator.

Aceste autospeciale au fost achiziționate de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență prin cadrul Proiectului VIZIUNE 2000. În total IGSU ar urma să-i fie furnizate peste 470 de autospeciale de stingere a incendiilor, în valoare totală de aproximativ 159 milioane Euro.

Advertisement

”În acest moment, procentul de încadrare al autospecialelor de intervenție pentru stingere, la nivelul ISU Delta Tulcea este de 100% și acoperă și rezerva operativă.”, a pșrecizat Daniel Năstase, pșurtător de cuvânt al ISU Tulcea.

ISU Delta tulcea

isu delta tulcea

isu delta tulcea

Isu delta tulcea

Foto: ISU Delta Tulcea

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions