Conecteaza-te cu noi
spit constanta

Societate

(Foto) România va conduce o grupare navală NATO. Vezi câte țări participă

Published

on

România va prelua, joi, 16 ianuarie, comanda grupării navale permanente a NATO de luptă contra minelor SNMCMG – 2 (Standing NATO Mine Counter Measures Group 2), în cadrul unei ceremonii care va avea loc, de la ora 10.00, în Terminalul pasageri al Portului Constanța.

Comanda SNMCMG-2, asigurată de căpitan-comandorul Valentin-Cătălin Vlad, se va exercita, timp de șase luni, de la bordul navei-comandant, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), din dotarea Forțelor Navale Române. Din statul major al grupării fac parte și trei ofițeri din forțe navale partenere, conform politicii NATO de organizare a grupărilor navale permanente.

”Misiunile SNMCMG-2 din perioada ianuarie – iunie 2020, care vor fi desfășurate în Marea Neagră și Marea Mediterană, vor fi executate de nave militare din Bulgaria, Germania, Italia, Spania și Turcia, conform graficului de generare al forțelor realizat de Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM).”, a precizat colonelul Cornel Pavel, purtător de cuvânt al Forțelor Navale Române.

SNMCMG-2 va acționa în Marea Neagră și în Marea Mediterană pentru asigurarea capacității de reacție imediată la nivelul NATO, precum și pentru creșterea interoperabilității dintre forțele navale aliate și promovarea imaginii Alianței Nord Atlantice.

Advertisement

O primă activitate conexă este sosirea în Portul Constanța, în perioada 13-20 ianuarie, a vânătorului de mine turcesc „Akçay” (M 270) și a dragorului de mine bulgăresc „Priboy” (63), nave ce vor intra în compunerea grupării SNMCMG-2, urmând a desfășura, împreună cu puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, activități de pregătire a misiunilor specifice, planificate în Marea Neagră și Marea Mediterană.

Reamintim că șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul dr. Alexandru Mîrșu, și comandantul Flotei, contraamiralul Mihai Panait, au inspectat joi, 9 ianuarie, puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM 274) și echipajul acestei nave, care, peste câteva zile, va prelua comanda grupării navale permanente a NATO de luptă contra minelor (Standing NATO Mine Counter Measures Group 2- SNMCMG2) și va desfășura misiuni specifice în Marea Neagră și în Marea Mediterana, în perioada ianuarie – iunie 2020.

Nava și marinarii au parcurs numeroase module de pregătire, de evaluare și de certificare pentru preluarea comenzii grupării navale NATO, etape premergătoare obligatorii pentru executarea acestei misiuni importante pe care o vor îndeplini.

La final, viceamiralul Alexandru Mîrșu a transmis echipajului mult succes, să-și îndeplinească obiectivele primite, sub deviza „o mână pentru tine și o mână pentru navă” și i-a asigurat pe marinari de suportul conducerii Statului Major al Forțelor Navale pentru executarea misiunii în cele mai bune condiții.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions