Conecteaza-te cu noi

Actual

Funcția de șef al IPJ Constanța, scoasă la concurs. Vezi cine poate participa

Published

on

IGPR a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al inspectoratului de poliţie judeţean I la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, prevăzută la poziţia 1 din statul de organizare al unităţii, cu recrutare din sursă internă.

În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii:      

  1. Să fie ofițeri de poliție, cu următoarea pregătire de bază:
  • studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă

sau         

  • studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare (sistem ,,Bologna”) cu diplomă de licență într-unul din următoarele domenii fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe sociale sau ştiinţe umaniste şi arte.
  • să aibă pregătirea de specialitate:

– cursuri postuniversitare sau de masterat (studii de master) într-unul din domeniile/specializările sau conexe acestora: matematică şi ştiinţe ale naturii, informatică, ştiinţe juridice, ştiinţe sociale şi politice, ştiinţe economice, ştiinţe umaniste, ştiinţe inginereşti, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică sau management.

sau

–    studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licenţă, absolvite anterior aplicării celor trei cicluri de tip „Bologna” într-unul din domeniile /specializările /specialităţile /profilele sau conexe acestora: ştiinţe exacte, ştiinţe ale naturii, matematică, informatică, ştiinţe juridice, drept, ştiinţe sociale şi politice, ştiinţe economice, ştiinţe umaniste, ştiinţe inginereşti, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, ştiinţe militare şi informaţii.

Advertisement

sau

–   studii universitare de master, ciclul II de studii universitare, într-unul din domeniile universitare de masterat: matematică, informatică, inginerie electrică, inginerie  energetică, inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale, ingineria transporturilor, calculatoare şi tehnologia informaţiei, ingineria sistemelor, inginerie mecanică, inginerie industrială, ştiinţe inginereşti aplicate, mecatronică şi robotică, ingineria materialelor, inginerie şi management, inginerie genistică, inginerie de armament, rachete şi muniţii, drept, ştiinţe administrative, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe politice, informaţii şi securitate naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, ştiinţe militare, administrarea afacerilor, cibernetică şi statistică, informatică economică, contabilitate, economie, finanţe, marketing, economie şi afaceri internaţionale, psihologie, ştiinţe ale educaţiei sau management.

  1. să fie declaraţi «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
  2. să deţină gradul profesional de minimum subcomisar de poliţie;
  3. să aibă vechime în muncă/din care din care în structuri de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională: 7 ani/5 ani;
  4. să aibă cel puţin 5 anivechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
  5. să aibă cel puţin 3 anivechime în funcţii de conducere în unităţi ale MAI;
  6. să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,Bine”la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
  7. să nu fie cercetat disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală;
  8. să dețină/să obțină aviz pentru numirea în structurile poliției judiciare, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare;
  9. să dețină/să obțină autorizație de acces la informații clasificate din clasa secret de stat, nivel „STRICT SECRET”.

Cererile de participare la concurs vor fi adresate Inspectorului General al Poliției Române și vor fi depuse la adresa de e-mail a Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Management Resurse Umane până la data de 26.07.2021, ora 16.00 (inclusiv în zilele nelucrătoare).

Dosarele de recrutare vor fi depuse, până la aceeași dată, respectiv 26.07.2021, ora 16.00 (și în zilele nelucrătoare), exclusiv în format electronic (scanat, format PDF needitabil).

Concursul va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, potrivit prevederilor art. 26 din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale M.A.I., care se înregistrează audio și/sau video și se va desfășura la sediul Inspectoratului General al Poliției Române cu sediul în Municipiul Bucureşti, str. Mihai Vodă    nr. 4 – 6, Sectorul 5, în data de 24.08.2021, după următorul grafic:

  • instructajul candidaților: ora 14.00;
  • desfășurarea interviului pe subiecte profesionale: ora 14.15;
  • afișarea grilei de apreciere: la finalizarea interviului desfășurat cu ultimul candidat;
  • afișarea rezultatelor: după ora 16.00 (în raport de numărul candidaților);

Perioada limită de depunere a eventualelor contestații – în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, respectiv 25.08.2021;

Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la această activitate se va realiza în perioada 26.08 – 27.08.2021.

Advertisement

Afișarea tabelului cu rezultatele finale se va realiza în perioada 24.08 – 30  .08.2021, în funcție de existența/inexistența unor eventuale contestații.

Evaluarea probei de concurs se face cu note de la 1 la 10.

Nota minimă de promovare a probei de concurs este 7,00.

Candidații sunt declarați „admis” în ordinea descrescătoare a notelor obținute la interviul structurat pe subiecte profesionale. În situația în care mai mulți candidați obțin aceeași notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. În situația în care mai mulți candidați au aceeași vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.

La concurs pot participa numai candidații care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specifice de recrutare, condițiile de ocupare prevăzute în fișa postului și ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite și depuse în termenul prevăzut în prezentul anunț de concurs.

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions