Conecteaza-te cu noi

Politica

Gabriel Oprea: “Avem alianță cu PSD!” Ce plan are UNPR pentru prezidențiale

Published

on

Preşedintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, că nu exclude eventuale alianţe politice în perspectiva alegerilor, precizând că îi aşteaptă să revină în partid pe toţi cei care au plecat. De altfel, Oprea a amintit că formațiunea pe care o reprezintă a avut 400.000 de membri și au mai rămas aproape 150.000. Întrebat despre informațiile potrivit cărora ar fi avut recent o întâlnire cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, Oprea a spus că a discutat cu mai mulţi lideri politici.

“M-am întâlnit cu mai mulţi lideri politici, ştiţi foarte bine că am avut o alianţă cu PSD, Alianţa de centru-stânga, care există şi acum la tribunal. Noi suntem pregătiţi, ca partid de centru-stânga, să mergem singuri în alegeri, avem electoratul nostru, suntem pregătiţi să mergem la europarlamentare, la prezidenţiale să sprijinim pe candidatul cel mai bun pentru România, mai ales în Anul Centenarului, mergem la locale şi apoi să intrăm în Parlament. Nu excludem eventuale alianţe politice”, a precizat Oprea.

Mulți au fost, puțini au mai rămas

“Am avut peste 400.000 de membri de partid, după ce am început să revenim, au mai venit zeci de mii de oameni. În momentul de faţă, avem peste 150.000 de membri de partid. (…) Totdeauna am fost serioşi, ne-am ţinut de cuvânt, am sprijinit ţara asta, aşteptăm să vină la UNPR patrioţii români, aşteptăm rezerviştii militari pentru care noi am făcut multe lucruri şi i-am sprijinit. (…) Îi aşteptăm pe toţi membrii de partid care au plecat şi nu mai fac politică în momentul de faţă”, a transmis Gabriel Oprea.

În legătură cu problema juridică pe care o are UNPR cu PMP, Oprea a spus că speră să o rezolve pe cale amiabilă.

“Suntem un partid pe picioarele noastre, suntem un partid înscris în Registrul partidelor politice, avem o dispută juridică pe care sperăm să o rezolvăm pe cale amiabilă, dacă nu, ne judecăm şi avem dreptate, vom câştiga”, a precizat Oprea.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions