Connect with us

Politica

George Muhscină își prezintă echipa de la PNL Municipiu. Vezi cine sunt vicepreședinții Biroului Politic Local!

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Organizația municipală Constanța a Partidului Național Liberal are, începând de vineri, 31 martie a.c., un nou președinte, în persoana consilierului județean George Muhscină. Noul Birou Politic Local al organizației municipale PNL Constanța este format din doi prim-vicepreședinți, opt vicepreședinți, 15 membri și un trezorier.

În cele ce urmează vă transmitem o scurtă prezentare a celor care fac parte din noua echipă de conducere a Organizației municipale Constanța a Partidului Național Liberal.

Președintele Organizației municipale PNL Constanța, George Muhscină, are 45 de ani, este căsătorit și are trei copii. Absolvent al Universității „Ovidius” Constanța, Specializarea „Instalații și Echipamente Navale”, George Muhscină este fondatorul mai multor companii-pionier din domeniul producției și distribuției de materiale pentru industria publicitară, consultanței și managementului pentru afaceri, dar și din învățământul preuniversitar. Noul președinte al Organizației municipale PNL Constanța este, din iunie 2016, consilier în cadrul Consiliului Județean Constanța. Este o persoană jovială, organizată și responsabilă, echilibrată. De asemenea, este determinat către atingerea și depășirea obiectivelor, extrem de atent la detaliu, ferm în ceea ce privește semnificația profundă și echilibrată a principiilor și valorilor morale adecvate, flexibil și pragmatic, orientat către soluții bazate pe argumente realist-obiective.

Prim-vicepreședintele „Strategii Politice și Comunicare”, Costel Stanca, are 47 de ani și este absolvent al Institutului de Marină Civilă Constanța, specializarea „Navigație și Transport Naval”. Începând cu anul 1999 este conferențiar universitar al Universității Maritime Constanța, iar din anul 2012 ocupă funcția de decan al Facultății de Navigație și Transport Naval din cadrul aceleiași universități. De asemenea, începând cu anul 2014, Costel Stanca este președintele Centrului Național de Promovare a Transportului Intermodal Constanța.

Prim-vicepreședintele „Domeniul Politici Publice”, Marius Enescu, are 56 de ani și este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Iași. Din anul 2005, doctorul Marius Enescu a fost, timp de patru ani, directorul Direcției Sanitare Constanța. În perioada 2009-2010 a fost șeful Secției Clinică Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Începând cu anul 2012 este integrat ca medic primar competențe ortopedie în Secția Chirurgie a Spitalului CF Constanța. Din luna iunie 2016, este consilier județean PNL în Consiliul Județean Constanța.

Vicepreședintele Departamentul Strategii și Relații Politice, Mihnea Claudiu Drumea, are 40 de ani, este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Spiru Haret” Constanța și doctor în drept al Universității „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca. Din 2015 este decan al Facultății de Științe Juridice și Științe Economice a Universității „Spiru Haret” Constanța. Începând cu anul 2011, Mihnea Claudiu Drumea este conferențiar universitar doctor specialitatea relații individuale de muncă și relații colective de muncă, iar din anul 2015 este profesor universitar doctor în dreptul muncii și dreptul securității sociale la Universitatea „Spiru Haret” Constanța. Are abilitate în lucrul cu tinerii și adulții, capacitate de adaptare, tenacitate, spirit organizatoric și de echipă.

Vicepreședintele Departamentul Imagine, Comunicare, Relații mass-media, Purtător de Cuvânt, Marius Pricopie, are 49 de ani, este căsătorit și are doi copii. Este absolvent al Facultății de tehnologie chimică București, Secția Chimie-Fizică, și al Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității București. În prezent, este administratorul unei societăți comerciale în domeniul opticii medicale.

Vicepreședintele Departamentul Politici Economice, Mediu de Afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene, Costin Avătavului, are 27 de ani și este absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius” Constanța. În perioada septembrie 2012-mai 2016 a fost inspector de specialitate în Primăria Eforie. Din iunie 2016 este consilier municipal în Consiliul Local Municipal Constanța. Are abilități de comunicare, spirit creativ și de echipă, capacitate de sinteză și analiză și, nu în ultimul rând, abilități de leadership.

Vicepreședintele Departamentul Politici Sociale, Relații cu Sindicate, Patronate, Organizații Neguvernamentale și grupuri de cetățeni, Liviu Popa, are 52 de ani și este administrator al mai multor societăți comerciale. În prezent este consilier județean din partea Partidului Național Liberal în Consiliul Județean Constanța. Calitățile sale sunt spiritul organizațional și de echipă, comunicarea, adaptabilitatea și inițiativa.

Vicepreședintele Departamentul Justiție, Siguranța Națională, Ordine Publică și Siguranța cetățeanului, Bogdan Barață, are 37 de ani și este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Spiru Haret” Constanța. Doctorand în științe juridice, Bogdan Barață este avocat în Baroul București și lector universitar la Facultatea de Drept și Administrație Publică a Universității „Spiru Haret” Constanța. Este o persoană loială, tolerantă, care se adaptează la schimbări și care are capacitatea de a lua decizii și de a și le asuma.

Vicepreședintele Departamentul Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală, Cristina Văsii, are 32 de ani, este absolventă a Facultății de Matematică și Informatică a Universității „Ovidius” Constanța și masterand atât în Administrarea Afacerilor, cât și în Controlul și monitorizarea calității produselor agricole. În prezent, ocupă funcția de quality manager al unei cooperative agricole și cea de consultant în management și administrarea afacerii. Din iunie 2016, liberala Cristina Văsii este consilier municipal în cadrul Consiliul Local Municipal Constanța. Are capacitate de analiză, adaptabilitate, flexibilitate, inițiativă și ambiție.

Vicepreședintele Departamentul Politici în Educație, Cercetare, Cultură, Culte, Minorități și Sport, Raluca Trandafir, are 37 de ani, este absolventă a Universității „Ovidius” Constanța, Facultatea de Științe Economice, Specializarea „Tranzacții Internaționale” și a Universității „Titu Maiorescu” București – Facultatea de Drept. În anul 2012 obține diploma de doctor în contabilitate în cadrul Academiei de Studii Economice București. Din anul 2015 este expert contabil, director al Departamentului de Relații cu Instituțiile Publice și Private din cadrul Universității „Ovidius” Constanța și conferențiar universitar doctor la aceeași instituție universitară. Din iunie 2016, Raluca Trandafir este consilier municipal al PNL în cadrul Consiliul Local Municipal Constanța.

Vicepreședintele Departamentul Politici în Sănătate, Ioan Tofolean, are 57 de ani și este absolvent al Facultății de Medicină Generală al IMF Cluj-Napoca. În anul 1998, obține titlul științific de doctor în medicină sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Mihai Manasia, iar în 2008 acela de medic primar interne și medic specialist gastroenterologie. Doctorul Ioan Tofolean a ocupat, în perioada decembrie 2005-martie 2008, funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. A fost, de-a lungul anilor, asistent universitar, șef de lucrări, conferențiar universitar și profesor universitar la Universitatea „Ovidius” Constanța.

Comments

comments

Politica

Tudor Nădrag – Primarul tuturor hârșovenilor

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Tudor Nădrag este candidat la funcția de primar al orașului Hârșova din partea Partidului Social Democrat. În intervalul 2008-2016 a mai fost primar al localității. Și-a propus să realizeze multe proiecte dacă va fi reales.       

Iată ce mesaj a adresat locuitorilor orașului Hârșova:

”Ne apropiem cu pași repezi de finalul campaniei electorale pentru alegerile locale din data de 27 septembrie. De mai bine de două săptămâni, zi de zi, pas cu pas, am străbătut străzile orașului nostru, alături de tânăra echipă PSD Hârșova, în încercarea de a discuta cu fiecare dintre dumneavoastră despre programul nostru politic. Am fost primiți cu caldură și vă mulțumim pentru acest lucru.

Nu pretind că am fost un primar perfect. Cu siguranță, au existat și lucruri care s-ar fi putut face mai bine. Însă, sunt convins că majoritatea dintre dumneavoastră cunoașteți faptul că, pe parcursul celor două mandate de primar al orașului, am fost în slujba TUTUROR cetățenilor. Ușa mea a fost tot timpul deschisă și am încercat, în limita posibilităților, să le acord sprijin tuturor celor care mi l-au cerut.

Din păcate însă, în ultimii patru ani, lucrurile au stat cu totul altfel. Principii de bază ale democrației, cum ar fi ”egalitatea de șanse” și ”tratamentul egal” au fost încalcate într-un mod de-a dreptul grosolan. Și nu o spun eu. Mărturie stau experiențele neplăcute pe care mulți dintre dumneavoastră ni le-ați împărtășit. În Hârșova, în ultimii patru ani, oamenii au ajuns să se teamă să se exprime liber și să-și arate nemulțumirea față de actuala conducere a orașului. Aceasta teamă a fost alimentată constant de atitudinea dușmănoasă pe care actualii “conducători” au avut-o la adresa tuturor celor care au îndrăznit să-i conteste.

Nu putem tolera ca aceste lucruri să continue! Nu este normal ca cetățenii orașului nostru să fie împarțiti în susținători ai primarului și dușmani ai acestuia. Nu este normal ca unii să fie ajutați, iar altora să li se pună bețe în roate pentru simplul motiv că au o altă opțiune politică. A sosit timpul ca ura și dezbinarea să nu-și mai aibă locul în familia noastra numită Hârșova, iar hârșovenii să-și recapete demnitatea și încrederea în autoritățile locale.

Vă îndemn pe toți: ieșiți la vot pe 27 septembrie! Votați Nădrag Tudor și echipa PSD!

Aveți încredere, împreună vom reuși!”

Material comandat de Partidul Social Democrat  filiala Constanta,

Executat de Asociația Puterea Civică – www.ordinea.ro 

CUI mandatar financiar coordonator 21200019

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Decizie radicală a unui politician. Candidatul USR-PLUS la Primăria Agigea s-a supus unui test la detectorul de minciuni

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Candidatul USR-PLUS la Primăria Agigea, Gabriel Ciobanu, a făcut ceea ce niciun politician de Agigea nu ar face niciodată, s-a supus unui test la detectorul de minciuni, un test poligraf. Întrebările și răspunsurile lui Gabriel Ciobanu au fost:

  1. Ai mințit când ai spus că te angajezi să implementezi toate punctele din programul de guvernare locală USR-PLUS?

Răspuns: Nu!

  1. Ai mințit când ai spus că ai surse de finanțare pentru toate proiectele promise?

Raspuns: Nu!

  1. Ai mințit cand ai spus că din postura de primar vei trata cu respect pe toți cetățenii din Agigea și Lazu?

Raspuns: Nu!

„Gabriel Ciobanu va face tot ce a promis în planul de guvernare locală și va acorda respectul cuvenit tuturor locuitorilor din Agigea și Lazu. Pe 27 septembrie votează Gabriel Ciobanu primar Agigea, Alianța USR Plus la Consiliul Local Agigea, Alianța USR Plus la Consiliul Județean Constanța și Remus Negoi președinte Consiliul Județean Constanța!“, spun cei de la USR.

💡Gabriel Ciobanu a făcut ce nici un politician de Agigea nu ar face niciodată, s-a supus unui test la detectorul de minciuni, un test poligraf. Întrebările și raspunsurile lui Gabriel Ciobanu au fost:1. Ai mințit când ai spus că te angajezi să implementezi toate punctele din programul de guvernare locală USR-PLUS?Răspuns: Nu! ✅ 2. Ai mințit când ai spus că ai surse de finanțare pentru toate proiectele promise?Raspuns: Nu! ✅3. Ai mințit cand ai spus că din postura de primar vei trata cu respect pe toți cetățenii din Agigea și Lazu?Raspuns: Nu! ✅📌 Gabriel Ciobanu va face tot ce a promis în planul de guvernare locală și va acorda respectul cuvenit tuturor locuitorilor din Agigea și Lazu.🟦🟧 Pe 27 septembrie votează Gabriel Ciobanu primar Agigea, Alianța USR Plus la Consiliul Local Agigea, Alianța USR Plus la Consiliul Județean Constanța și Remus Negoi președinte Consiliul Județean Constanța!#FărăMinciuni #USRPLUS #OameniNoi #NuTotEi

Publicată de USR Agigea pe Marţi, 22 septembrie 2020

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

(VIDEO) Jurnalistul Mălin Bot dezvăluie „manevrele Rusiei și bătălia pentru Primăria Constanța. Filiera Gabriel Comănescu“

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Bătălia electorală pentru Primăria Constanța este mai dură decât oricând, iar interesele pentru acest oraș-port sunt atât de mari încât te trec fiorii. De ce candidează Vergil Chițac la funcția de primar al orașului și cine se află cu adevărat în spatele acestuia? La aceste întrebări a oferit un posibil răspuns jurnalistul independent Mălin Bot, celebru pentru materialele sale împotriva corupției. Într-o filmare realizată din fața Primăriei Constanța, Mălin Bot a făcut o radiografie a luptei electorale de la malul mării și a intereselor pentru orașul-port, care, potrivit acestuia, ar avea firele întinse până la Moscova.

În demonstrația sa, Mălin Bot a plecat de la știrea că România are rachete Patriot pe malul mării.

„Mulți se vor întreba ce legătură există între sistemul de apărare a României și alegerile locale de la Primăria Constanța. Sper că nimeni nu își imaginează că dacă noi instalăm rachete Patriot și strângem și mai mult legăturile din punct de vedere militar cu America, sper că nu vă imaginați că Rusia, care este deranjată de toate aceste investiții militare, stă cu mâinile în sân. Sigur că, din punct de vedere militar, face mișcări pe care nu le știm, pentru că sunt chestiuni de strategie secretă, dar din punct de vedere politic și din punct de vedere al propagandei, Rusia face foarte mult în România. Spre exemplu, Rusia investește și a investit mult în POLITICĂ. A investit și investește în vechile rețele de oameni de afaceri, politici, de presă, pe care din 1990 le-a folosit pentru diverse scopuri, direct sau printre interpuși.” – afirmă Mălin Bot.

„Votul de la Constanța are legătură cu Rusia“

„Constanța se află în fața unui experiment. (…) Aici se va decide, dincolo de aspectul local, ceva foarte important. Votul de la Constanța are legătură cu marele nostru inamic de la est – Rusia, care reprezintă principala amenințare la adresa României. Dacă excludem candidatul PSD-ist, pentru că toată lumea știe cine este Făgădău și ce înseamnă mafia lui Mazăre, avem un domn candidat – Vergil Chițac. După cum spuneam anterior, Rusia nu stă cu mâinile în sân. Rusia investește în mișcări politice și în politicieni de timp nou, care sunt ușor de depistat… Există și politicieni în care Rusia investește mai pe ascuns, despre care nu ai spune că au vreo legătură directă cu Rusia, dar pe care dacă mergi puțini să îi cauți la susținători, al finanțatori, ajungi la niște concluzii foarte interesante. Mi-a atras atenția o declarație a lui Stelian Ion (USR) făcută în presă, și anume că afaceristul Gabriel Comănescu i-a cerut să se retragă din cursa pentru Primăria Constanța, spunând că își va folosi toată influența și banii ca Vergil Chițac să iasă primar. Chițac și-a asumat susținerea acestui individ. Făcând mai multe verificări, am putut să aflu că domnul Comănescu (Gabriel, n.r.) este principalul susținător al lui Vergil Chițac și că se agită foarte puternic ca Primăria Constanța să fie controlată de către protejatul lui, am putea spune financiar, pentru că domnul Comănescu l-a susținut pe Chițac în campania anterioară din 2016. Important ca acest Comănescu s-a implicat direct să îl ajute pe Chițac și că acesta a recunoscut aceste legături.“, a spus Mălin Bot.

Filiera Chițac – Comănescu – Iancu

În continuare, jurnalistul vorbește despre legăturile dintre omul de afaceri Gabriel Comănescu și deputatul PSD Iulian Iancu, care a fost propus în guvernarea Vioricăi Dăncilă pentru postul de premier și care are legături puternice cu Rusia și interesele ei la Marea Neagră.

„Ei bine, și ceea ce spun eu se poate verifica pe Google, Comănescu+Rusia, se pot descoperi o serie de legături absolut fabuloase. De exemplu, pe site-ul universul.net, un site coordonat de Dan Tapalagă, veți găsi legăturile lui Chițac cu milionarul Comănescu. Mai interesant este că milionarul Comănescu este mână în mână cu un cetățean (deputatul Iulian Iancu, n.r.) care a fost propus vicepremier pe vremea PSD pentru Viorica Dăncilă.

https://www.g4media.ro/semnal-pentru-sua-psd-l-a-pus-vicepremier-pe-iulian-iancu-omul-cheie-in-modificarile-care-au-determinat-exxonmobil-sa-si-anunte-plecare-din-romania.html

(…) Domnul Comănescu are afaceri foarte interesante cu deputatul Iulian Iancu! Acesta a fost președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților și a fost unul dintre oamenii cheie din PSD care au instrumentat modificarea legislației ce a avut ca efect plecarea companiei americane Exxonmobil.

Lucrurile devin foarte interesante și vreau să prezint alt articol:

Gabriel Comănescu, partenerul rușilor – 13 pentru 2013

Încă din 2013 presa scria despre acest domn: contracte cu Gazprom; a participat la realizarea aducțiunii de gaz, comandată personal de Vladimir Putin pentru olimpiada de la Soci. Vorbim despre un om cu niște legături cu Rusia care nu pot fi negate și care sunt evidente pentru orice persoană care va căuta Gabriel Comănescu plus Rusia pe net. În plus, Liviu Dragnea, atunci când era mare șmecher pe la Camera Deputaților, i-a făcut cadou Legea offshore principalului finanțator al lui Chițac, care, teoretic, candidează de la PNL… Dacă se face o verificare sumară pe internet despre energie și Gabriel Comănescu, despre legăturile cu Rusia, veți avea niște surprize absolut uluitoare.“

Mai multe detalii despre filiera Gabriel Comănescu – Vergil Chițac – deputatul PSD Iulian Iancu și interesele Rusiei puteți urmă în materialul filmat de Mălin Bot în fața Primăriei Constanța:

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: