Actual
Grav accident rutier în județul Caraș Severin. A fost activat planul roșu de intervenție

În cursul zilei de azi, în județul Caraș Severin a avut loc un grav accident rutier în urma căruia a fost activat planul roșu de intervenție. În accident au fost implicate două microbuze și un autoturism iar mai multe persoane au fost rănite. Ccel puțin două victime au rămas încarcerate.
Accidentul a avut loc la intrare în localitatea Teregova.
Potrivit ziarului Express de Banat, au fost implicate 3 autoturisme, dintre care două cu capacitatea 8+1 locuri. Din primele date, două persoane au rămas încarcerate într-unul dintre microbuze, iar mai multe persoane au fost rănite.
În cele 3 mijloace de transport, se aflau, în total, aproximativ 25 de persoane. Dintre acestea, 10 primesc îngrijiri medicale la fața locului. În cazul uneia dintre victime se execută manevre de resuscitare.
În acest moment, traficul rutier în zonă este blocat, iar echipajele de intervenție acționează pentru salvarea victimelor și deblocarea părții carosabile.
Pompierii militari intervin cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale de transport personal și victime multiple, 3 autospeciale SMURD, 1 elicopter SMURD și 6 echipaje medicale SAJ.
Update: Potrivit IGSU, bilanţul final al accidentului indică, din 23 de persoane implicate, zece răniţi, dintre care 5 minori.
Şase dintre persoanele care au suferit leziuni au fost transportate la unităţile spitalicesti din Caransebeş şi Reşiţa, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Foto: Express de Banat
Comments
Programul social “Litoralul pentru toți”, ajuns la ediția cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august și durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Până în prezent și-au anunțat participarea 27 hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc, dar până la data la care se va da startul programului, FPTR estimează că se vor înscrie aproximativ 100 de hoteluri ce vor pune la dispoziția turiștilor un număr de circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte.
”În ciuda scurtării vacanței de vară a elevilor și a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, “Litoralul pentru Toți” este un program așteptat și dorit atât de românii care s-au bucurat deja de o vacanță în plin sezon, cât și de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral. Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă și îi îndemn pe turiști să rezerve în această perioadă pentru că prețurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinațiile concurente, iar vremea se anunță a fi însorită și călduroasă toată luna septembrie”, declară Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 75% mai mici față de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță. Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopți de cazare.
Programul Litoralul pentru Toți se află la ediția cu numărul 41 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul Litoralul pentru Toți se găsesc pe site-ul www.fptr.ro. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate “turism, hoteluri restaurante”, având în componență societăți comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, gestionând, într-o pondere covârșitoare, capital românesc.
Comments
- Administratie3 săptămâni ago
Primăria Constanța va amplasa, în fiecare cartier, containere speciale de colectare a deșeurilor voluminoase
- Administratie2 săptămâni ago
Primar din județul Constanța, CONDAMNAT la 2 ani și 4 luni de ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE pentru fals intelectual și instigare la fals intelectual
- Actual3 săptămâni ago
Consilier local, prins la furat de produse petroliere din camioane. Vezi unde s-a întâmplat
- Actual2 săptămâni ago
Tamponare în lanț pe Autostrada A2 București-Constanța
- Actual4 zile ago
Tânăr de 21 de ani, preluat de elicopterul SMURD de pe plaja Gosip din Costinești
- Politica3 săptămâni ago
Țuțuianu îl contestă pe Stroe? Fostul președinte al CJC vrea să candideze pentru șefia PSD Constanța
- Actualo săptămână ago
Șeful și inspectorii ANPC, agresați și amenințați cu moartea, la controalele cu mascați din Costinești
- Societate4 săptămâni ago
Doliu în Armata Română. A murit generalul Constantin Zeca