Conecteaza-te cu noi

Actual

Grav accident rutier pe podul de la Ovidiu. Sunt implicate 4 autoturisme

Published

on

Astăzi, în jurul orei 9.00, s-a produs un grav accident rutier în orașul Ovidiu, în care au fost implicate 4 autoturisme.

Din primele informații, se știe că accidentul s-a produs pe podul din oraș spre localitatea Lumina. O persoană este inconștientă.

La fața locului intervin echipaje ale detașamentelor de pompieri, respectiv Detașamentul Fripis cu Descarcerarea și un SMURD B2 cu 6 subofițeri, Detașamentul  Palas cu o autospecială de stingere a incendiilor cu apă și spumă și un SMURD B2 cu 8 subofițeri. De asemenea, se deplasează un SMURD C Palas și o ambulanță SAJ.

Știre în curs de actualizare.

Update: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2A Constanța-Hârșova, pe podul din localitatea Ovidiu, județul Constanța, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un microbuz de transport persoane (în care se aflau șoferul și trei pasageri) și alte patru autovehicule. Potrivit primelor informații, două persoane au suferit răni ușoare, fiind evaluate medical la fața locului.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de deplasare, fiind valori ridicate de trafic în zonă. Se estimează reluarea normală a circulației în 45 de minute.

Update2: Potrivit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, în urma acestui accident trei persoane au ajuns la spital.

”La accidentul din localitatea Ovidiu au fost găsite trei victime. Un adult, care prezenta traumatism toraco abdominal, conștient, un minor de 17 ani, cu traumatism abdominal, și a treia victimă, cu traumatism lombar și de membru superior. Toate cele trei victime, conștiente, au fost transportate la spitalul județean Constanța pentru investigații suplimentare.”, a precizat dr. Tatarici.

Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța

Astăzi, în jurul orei 8.50, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 2A, dinspre localitatea Lumina către orașul Ovidiu.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un microbuz, condus de un bărbat, de 45 de ani, și 3 autoturisme.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a 3 persoane (2 femei și un bărbat), pasageri în 2 dintre autoturisme.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions